Petru oprește motorul în parcarea din spatele blocului și rămâne în mașină șapte minute.
Nu se uită la telefon. Nu ascultă nimic. Stă cu mâinile pe volan, la nouă și douăzeci seara, sub lampa galbenă care luminează jumătate de parbriz, și se uită la ceasul de pe bord cum se schimbă cifrele.
Șapte minute. Le știe exact, pentru că le-a măsurat.
Sus, la etajul trei, arde lumina în bucătărie. Acolo sunt nevastă-sa, care lucrează în ture la spital, un băiat de nouă ani cu tema neterminată și o fată de paisprezece care nu mai vorbește mult cu nimeni. Toți trei ridică ochii când se aude ușa.
Și asta e problema.
Petru are nevoie de șapte minute ca să fie cineva când deschide ușa aceea. Ca să pună pe față ceva care seamănă cu un om întreg. Fiindcă în el, la nouă și douăzeci seara, nu mai este nimeni acasă. A dat tot la o dubă de marfă între șase și trei, și restul la hala de ambalat între patru și opt și jumătate, iar ce a rămas încape într-o cană de cafea băută la volan.
De aceea, când aude la radio sau la biserică despre chemare, despre a fi pus deoparte, despre a fi al Lui cu totul, Petru se uită în altă parte.
Nu pentru că nu crede. Crede.
Ci pentru că, în felul în care i-au ajuns cuvintele acelea la ureche, ele înseamnă încă o tură. Un program în plus într-un program care nu mai are loc. Cineva care mai vrea ceva de la el, când el nu mai are din ce.
Iar tu, dacă ai stat vreodată în mașină în fața propriei case ca să îți aduni fața, știi exact ce simte omul acesta.
Ai auzit predici despre consacrare și le-ai ascultat cum asculți pe cineva care îți explică un traseu de munte, când tu abia te ții pe picioare pe teren plat. Nu ai spus nimic. Ai dat din cap. Și pe drum spre casă ai simțit lucrul acela vechi, care nu este răzvrătire și nu este nici lene: senzația unui om chemat undeva unde nu are cu ce să ajungă.
Pus deoparte nu înseamnă încă o tură
Vreau să corectez întâi un singur cuvânt, pentru că el ține toată greutatea.
În Scriptură, a fi pus deoparte nu se măsoară niciodată în ce iese din om. Se măsoară în cui aparține omul. Un lucru pus deoparte în casa lui Dumnezeu nu era lucrul care se folosea cel mai des. Era lucrul care nu se folosea nicăieri altundeva.
Uită-te la scena din Antiohia, fiindcă în ea nu se cere nimic de la nimeni.
Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.Faptele 13:2
Ascultă cine vorbește și ce spune. Nu conducerea bisericii. Nu o listă de nevoi. Duhul Sfânt rostește două nume cu voce tare într-o cameră, iar propoziția Lui nu începe cu ce trebuie ei să facă. Începe cu Mie.
Ești pus deoparte pentru El. Nu pentru un program, nu pentru un post vacant, nu pentru ce se vede că lipsește la biserica ta, ci pentru El, iar Faptele 13:2 pune cuvântul acesta chiar în gura Duhului Sfânt, care nu vorbește altfel astăzi decât vorbea în camera aceea.
Și mai uită-te o dată la ce făceau cei doi când s-a rostit lucrul acesta. Slujeau deja. Nu au fost puși deoparte ca să se apuce de treabă. Au fost puși deoparte în mijlocul treburilor pe care le făceau oricum, ca oamenii să afle al cui sunt.
Isus spune și mai limpede de unde pornește totul, și o spune ca să nu rămână nicio îndoială asupra celui care alege.
Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, iar roada voastră să rămână.Ioan 15:16
Ai fost ales, nu recrutat. Recrutarea se uită la ce poate un om să care; alegerea se uită la Cel care alege, iar Ioan 15:16 nu lasă loc de discuție asupra ordinii. Duhul Sfânt este Cel care așază adevărul acesta în tine la nouă și douăzeci seara, când tu ești sigur că nu ai cu ce.
Acum, întrebarea care te doare de fapt. De unde vine umblarea, dacă omul este gol?
Ezechiel răspunde exact la asta, cu o promisiune care nu îi cere nimic celui care o primește.
Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să umblați după rânduielile Mele.Ezechiel 36:26, 27
Inima cea nouă este a ta, și nu tu ai făcut-o. Ezechiel 36:27 nu spune că Dumnezeu îți explică drumul și te lasă să te descurci; spune că Duhul Lui este Cel care face umblarea să se întâmple. Deci umblarea nu iese din rezervorul tău. Iese din El, prin tine, și nu se golește când te golești tu.
Iar dacă undeva înăuntru ți-e teamă că El nu știe în ce hal ești, ascultă cum vorbește un psalm despre asta.
Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână.Psalmul 103:13, 14
Ești cunoscut până în oasele obosite. Psalmul 103:14 spune că El Își aduce aminte din ce suntem făcuți, iar Duhul Sfânt nu S-a mutat într-un om pe care Îl consideră prea puțin.
Și există o ordine veche pentru lucrul acesta, în Levitic 8, care merită văzută o dată. Aaron și fiii lui au fost întâi spălați cu apă. Apoi îmbrăcați. Apoi unși. Și abia la urmă li s-a pus semn pe ureche, pe degetul mare de la mână și pe cel de la picior: ca să audă altfel, să lucreze altfel, să meargă altfel. Uită-te la ordine. Nimeni nu a fost pus la treabă și apoi curățat dacă rezista. Au fost mai întâi făcuți ai Lui, și restul a venit după.
Uite ce vreau să vezi, acolo, cu mâinile pe volan și lampa galbenă în parbriz.
Nu ți se cere astăzi nimic în plus. Nici o oră, nici o seară, nici o sarcină nouă strecurată sub cuvântul chemare. Nimeni nu stă cu mâna întinsă după ce a mai rămas din tine la nouă și douăzeci.
Ești al Lui, și lucrul acesta nu a fost hotărât în funcție de cât poți duce. Cuvântul spune că El este Cel care alege și tot El este Cel care face umblarea, iar Duhul Sfânt lucrează în felul Lui și la vremea Lui, nu în ritmul turelor tale.
Iar dacă vrei să știi pentru ce anume ai fost pus deoparte, uită-te unde te-a așezat El deja. Un om pus deoparte în hala de ambalat este un om pus deoparte în hala de ambalat. Nu se schimbă locul. Se schimbă al cui este omul din el.
Cele șapte minute din parcare rămân, dacă ai nevoie de ele. Dar nu mai sunt locul în care îți pui o față. Sunt șapte minute în care Cineva îți spune numele.
Declare this over yourself
Rostește-le cu voce tare, cu palmele deschise. În Hristos ai temei să vorbești, pentru că lucrul acesta ți-a fost dat și nu ți-a fost cerut, iar Faptele 13:2 a fost rostit de Duhul Sfânt înainte ca cineva să facă vreo listă. Vorbește epuizării și fricii, niciodată unui om din casa ta. Iar ce urmează, când urmează și cum, las rezultatul la El: nu voia mea, ci a Lui.
- Parcare din spate, tu nu ești tot ce a mai rămas din mine. Cuvântul lui Dumnezeu spune că Duhul Sfânt rostește nume cu voce tare și le pune deoparte pentru El, deci cele șapte minute ale mele nu mai sunt o sală de așteptare. Urc scările ca un om care este al Cuiva.
- Voce care spune că nu mai am nimic, taci în Numele lui Isus. Inima nouă nu am făcut-o eu și nici umblarea nu iese din rezervorul meu. Sunt ales, și nu recrutat.
- Dumnezeule, Tu știi din ce sunt făcut și Îți aduci aminte că sunt țărână. Chemarea Ta nu este încă o tură pusă peste mine, și Duhul Tău este Cel care duce umblarea în locul în care m-ai așezat deja. Sunt pus deoparte pentru Tine astăzi, în Numele lui Isus, la nouă și douăzeci seara.
Faptele 13:2
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
