Cutia de pastile cu șapte căsuțe

Cutia are șapte căsuțe și un capac care se închide cu un clic mic, ca un întrerupător.

Marioara o umplea duminică seara, la masa din bucătărie, cu lumina de deasupra aragazului aprinsă și cu ochelarii la vârful nasului. Șase ani a făcut lucrul acesta. Șapte căsuțe, în ordine, de luni până duminică, și un ceas deșteptător mic, pus pe pervaz, potrivit la ora două după-amiaza.

Ceasul sună și acum.

Nu l-a oprit. Nu i-a scos bateria. Sună la două, ea îl apasă, și pe urmă rămâne cu mâna pe pervaz mai mult decât trebuie.

Cutia stă în sertarul de sus, spălată, uscată, cu capacul închis. Sunt unsprezece luni de când nu mai are ce pune în ea.

Patruzeci și unu de ani a fost nevasta lui Sandu. Așa i s-a spus în sat, așa i s-a spus la poartă, așa i s-a spus și la spital, la ghișeu: dumneavoastră sunteți soția? Da. Sunt soția.

Duminica trecută, după slujbă, o femeie tânără din biserică a prins-o de mână și i-a spus, cu toată bunătatea din lume: dumneavoastră sunteți rânduită pentru lucrul ăsta, ajutați-ne.

Și Marioara a zâmbit, a spus că se mai gândește, și a plecat acasă pe drumul lung, pe lângă gard.

Pentru că nu a știut ce să răspundă. Nu la cererea aceea. La cuvântul dinaintea ei.

Rânduită pentru ce?

A fost pusă deoparte ca nevasta lui. Asta a fost. Nu ca o carieră, nu ca o funcție, ci așa cum se pune deoparte un lucru pentru o singură treabă: mâinile ei au fost ale acelei case, urechea ei a fost a acelui glas din camera din spate, picioarele ei au știut drumul de la pat la chiuvetă pe întuneric, fără să aprindă.

Și acum nu poate spune ce este.

Mai rău decât atât, și acesta este lucrul pe care nu l-a spus nimănui: întrebarea în sine i se pare o trădare. Ca și cum, dacă întreabă pentru ce este pusă deoparte de acum înainte, ar spune cu voce tare că este bine că el nu mai este. Așa că nu întreabă. Închide întrebarea cum închide capacul cutiei, cu un clic mic.

Tu ai cutia ta. Poate este o cheie de la o casă la care nu mai duci pe nimeni. Poate este o listă de cumpărături scrisă pentru doi. Poate este o meserie din care ai ieșit, sau o boală de care s-a ocupat altcineva în locul tău. Ai avut un lucru pentru care erai tu, și acum ai un sertar de sus, spălat și uscat, cu capacul închis.

Pus deoparte pentru Cine

Vreau să iau întâi întrebarea din mâna ta și să o pun pe masă, ca să ne uităm la ea amândouă, fiindcă mi se pare că ai purtat-o singură prea mult.

Întrebarea nu este o trădare.

Un om care întreabă pentru ce mai este pus deoparte nu spune că se bucură. Spune că mai are aer în piept, ceea ce este cu totul altceva. Nimic din ce cauți acum nu ia ceva din patruzeci și unu de ani. Anii aceia nu stau într-o cutie pe care o poți goli greșind cu o întrebare.

Acum uită-te unde începe răspunsul, pentru că nu începe unde ne așteptăm noi.

Să știți că Domnul Și-a pus deoparte pentru Sine pe cel credincios Lui; Domnul aude când strig către El.Psalmul 4:3

Citește încă o dată ultimele trei cuvinte ale primei jumătăți. Pentru Sine.

Nu scrie pentru o slujbă. Nu scrie pentru un rol. Nu scrie pentru cineva anume din casa aceea. Scrie pentru Sine, iar cuvântul ebraic de acolo este același cuvânt cu care se vorbește despre felul în care Dumnezeu a făcut o deosebire în Egipt, când a pus o mână peste ai Lui și i-a scos afară dintre ceilalți. Punerea deoparte începe cu Cine, nu cu ce.

Ai fost pusă deoparte pentru El, iar lucrul acesta a fost hotărât înainte să ai tu vreo treabă în casa aceea. Psalmul 4:3 spune că Domnul Și-a pus deoparte pentru Sine pe cel credincios Lui, iar Duhul Sfânt este Cel care duce hotărârea aceasta până în ziua ta de astăzi, ca să nu rămână un verset frumos citit la o înmormântare.

Acum hai să mergem la locul unde se vede cum arată punerea deoparte pe un trup de om.

În Levitic 8 se face rânduiala pentru Aaron și fiii lui, și ea are o ordine pe care merită să o știi pe de rost, pentru că este ordinea în care lucrează Dumnezeu și cu tine. Întâi au fost spălați cu apă. Apoi au fost îmbrăcați. Apoi a fost turnat untdelemnul. Și abia la urmă a fost pus sânge în trei locuri: pe vârful urechii drepte, pe degetul mare de la mâna dreaptă și pe degetul mare de la piciorul drept.

Uită-te la cele trei locuri, pentru că nu sunt alese la întâmplare.

Urechea: ce aude omul acesta. Mâna: ce face. Piciorul: unde umblă. Trei puncte pe un trup viu, și între ele încape toată viața unui om.

Vezi ce nu este acolo? Nu este o listă cu ce nu mai are voie. Nu este un titlu. Nu este o funcție care se poate desființa. Punerea deoparte nu a fost făcută pe rolul lui Aaron. A fost făcută pe urechea lui, pe mâna lui și pe piciorul lui.

Tu ai pierdut un rol. Nu ai pierdut o ureche, nu ai pierdut o mână și nu ai pierdut un picior.

Ești pusă deoparte întreagă, cu tot ce a rămas și cu tot ce doare. Levitic 8 arată că semnul se pune pe trup, nu pe titlu, iar Duhul Sfânt este Cel care ține semnul acesta viu în tine acum, când nu mai are cine să te strige din camera din spate.

Și mai este ceva pe care vreau să îl spui cu mine, chiar dacă acum nu îl simți.

Anii aceia nu au fost anii de dinainte de slujire. Au fost slujire. Mâna care a umplut șapte căsuțe duminică seara, la lumina de deasupra aragazului, a fost o mână de preot. Urechea care a învățat să audă un glas prin două uși închise a fost o ureche unsă. Nu ai fost pusă deoparte abia acum. Ai fost pusă deoparte de mult, și lucrarea de atunci a fost primită.

Ai primit o inimă nouă și nu ți s-a cerut apoi să te descurci singură cu ea. Ezechiel 36:26 spune că El dă o inimă nouă și pune un duh nou înăuntru, iar în versetul următor spune limpede că Duhul Lui este Cel care îl face pe om să umble în rânduielile Lui. Deci umbletul de mâine nu atârnă de puterea ta de a-l porni.

Iar Petru scrie despre un popor pus deoparte că este o preoție împărătească, chemat să vestească faptele minunate ale Celui care l-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. Preoția aceea nu are ceas cu alarmă. Nu se termină când se termină cine avea nevoie de tine.

Ești a Lui înainte de a fi a cuiva. Isaia 43:1 spune că El te-a chemat pe nume și că ești a Lui, iar Duhul Sfânt este martorul care spune lucrul acesta împreună cu duhul tău, mai ales în zilele în care nu ai cui să îi spui bună dimineața.