Oala de cincizeci de litri din beci

Oala stă în beci, sub o folie, cu un borcan de castraveți murați înăuntru ca să nu se strice folia.

Este de aluminiu, de cincizeci de litri, cu capacul lovit într-o parte de când a căzut pe trepte în două mii doisprezece, și cu toarta legată cu sârmă de un nea Costel care nu mai trăiește. Doina a cărat oala aceea unsprezece ani. La înmormântări, la nunți, la tabăra de vară, la mesele de iarnă, la ziua bătrânilor. Știa exact câtă apă intră până la primul rând de nituri și cât fac patruzeci de porții dacă se pune orez.

Cheia de la bucătăria de vară a stat în poșeta ei unsprezece ani, împreună cu ochelarii de citit și cu o linguriță de plastic pe care nu a aruncat-o niciodată.

Nu s-a certat cu nimeni. Asta este partea cea mai greu de povestit.

A venit o echipă nouă. S-a făcut un grafic, tipărit frumos, cu nume și cu date, și numele ei nu era pe el. Nu i-a spus nimeni nimic. A aflat de la o vecină că sâmbăta următoare se gătește. S-a dus oricum, cu oala pe cărucior, iar la poartă a ieșit o femeie tânără, foarte cuviincioasă, care i-a zâmbit și i-a spus că au, mulțumesc, și că s-a rezolvat.

Doina a împins căruciorul înapoi trei sute de metri, pe partea cu umbră.

De atunci, oala este în beci. Iar cuvintele pus deoparte, pe care le-a auzit toată viața la biserică, i s-au așezat altfel în urechi. Când le aude acum, aude folosit.

Asta este rana și nimeni nu o poate spune în locul ei: unsprezece ani am crezut că sunt pusă deoparte pentru El, și se pare că eram doar la îndemână.

Și poți să pui capacul înapoi, pentru că tu ai oala ta.

Poate a ta nu este de aluminiu. Poate este o chitară cu o coardă slăbită. Poate un aparat de proiecție, un caiet cu cântări, o mașină în care ai dus lume acasă după program, un telefon la care sunai bolnavii marțea. Poate a fost o slujbă mare, poate una pe care nu a văzut-o nimeni.

Iar ce te doare nu este graficul. Graficul se schimbă peste tot și în orice casă. Te doare că, atunci când s-a oprit lucrul, ai rămas cu întrebarea dacă mai ești ceva atunci când nu mai faci nimic.

Pus deoparte pentru Cineva, nu pentru un rând de treburi

Îngăduie-mi să iau întâi ceva de pe umerii tăi, fiindcă apasă mai tare decât căruciorul acela pe partea cu umbră.

Nimeni de aici nu îți spune că anii aceia au fost pierduți sau că i-ai făcut din motive greșite. Nu au fost și nu i-ai făcut. Fiecare oală cărată a fost văzută, și nu de vecini. Iar dacă cineva ți-a lăsat impresia că valoarea ta a fost calculată în porții, impresia aceea nu a venit din Scriptură, și nu o luăm cu noi mai departe.

Acum ne uităm la ce înseamnă de fapt cuvintele pus deoparte, fiindcă rana ta vine din faptul că le-ai auzit de o mie de ori și nu ți le-a desfăcut nimeni niciodată.

În Levitic, capitolul opt, se face o consacrare, și lucrurile se întâmplă într-o ordine foarte precisă. Întâi omul este spălat cu apă. Apoi este îmbrăcat. Apoi se toarnă untdelemn peste capul lui. Și abia la urmă se pune sânge pe vârful urechii drepte, pe degetul mare al mâinii drepte și pe degetul mare al piciorului drept.

Uită-te la ce lipsește din lista aceea. Nu se pomenește nicio treabă. Nu se face nicio evaluare. Nu i se cere omului să arate ce știe să facă. La sfârșitul întregii ceremonii, el nu a produs absolut nimic pentru nimeni, și totuși este consacrat.

Ai fost spălat, îmbrăcat și uns înainte să ți se dea ceva de lucru. În Levitic 8:6, 8:12 și 8:23 este scris exact în ordinea aceasta, iar Duhul Sfânt este Cel care așază ordinea aceasta într-un om care s-a obișnuit să creadă că valoarea vine după rezultat.

Iar semnele acelea trei nu sunt puse la întâmplare. Urechea, ca să audă altfel. Mâna, ca să lucreze altfel. Piciorul, ca să meargă altfel. Sunt însemnate părțile omului, nu isprăvile lui. Se marchează cine este, nu ce livrează.

Pavel a luat lucrul acesta și l-a spus în limba noastră, în cea mai scurtă formă cu putință:

Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.Romani 12:1

Nu scrie să aduceți programul vostru. Nu scrie să aduceți capacitatea voastră de muncă. Scrie trupurile. Adică pe voi.

Ești cerut tu, nu producția ta, și asta se cere și în dimineața în care nu gătești pentru nimeni. În Romani 12:1 este scris că se aduce trupul, ca jertfă vie, iar Duhul Sfânt este Cel care face din propoziția aceasta odihnă, nu încă o sarcină pe listă.

Aici este și deosebirea pe care ai simțit-o în piept la poartă, fără să îi știi numele. A fi de folos ține de ce iese din mâinile tale. A fi pus deoparte ține de al cui ești. Primul se termină când se schimbă graficul. Al doilea nu are cum să se termine așa, fiindcă nu de acolo a început.

Iar Dumnezeu nu a lăsat lucrul acesta la voia întâmplării. A promis, prin Ezechiel, că El dă o inimă nouă, pune un duh nou înăuntru, scoate inima de piatră și dă o inimă de carne, și pune Duhul Lui în om ca să îl facă să umble în rânduielile Lui.

Ai primit o inimă nouă, și umbletul care iese din ea nu depinde de un rând într-un tabel. În Ezechiel 36:26 și 27 este scris chiar așa, iar Duhul Lui este Cel care face umbletul, ceea ce înseamnă că nu tu ești motorul și nu tu ai fost niciodată.

Și mai este un cuvânt scris pentru oamenii care se simt scoși din rând, iar acesta îl vreau citit rar. Petru scrie despre un neam ales, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui.

Ești un popor câștigat de El pentru Sine, nu un om chemat la nevoie. În 1 Petru 2:9 este scris că suntem un popor câștigat de Dumnezeu ca să fim ai Lui, iar Duhul Sfânt este Cel care ține cuvântul acesta lipit de un om care împinge un cărucior gol pe partea cu umbră.

Iar dacă astăzi te simți o unealtă lăsată în beci, atunci ascultă cum lucrează El cu lucrurile obosite. Isaia scrie că trestia frântă nu o va rupe și fitilul care fumegă nu îl va stinge.

Ești ținut de Cel care nu rupe trestia frântă, iar tu ești o trestie frântă în luna aceasta și nu te ascunzi. În Isaia 42:3 este scris chiar așa, iar Duhul Sfânt este Cel care suflă peste un fitil care fumegă până se face iar flacără, fără grabă și fără reproș.