Casa scării avea o balustradă de fier vopsită de trei ori peste rugină, un bec pe fiecare palier și un ecou care lua orice sunet și îl făcea de două ori mai mare. Mirosea a ceapă călită de la doi, a rufe de la trei și a var de la etajul întâi, unde nu se mutase încă nimeni.
Fata avea nouă ani și se juca pe treptele dintre etajul doi și trei, unde era cel mai răcoare.
Numele ei venea în jos ca o piatră aruncată pe casa scării. Două silabe, întinse, cu ultima ridicată. Ecoul îl prindea și îl ducea până jos, la cutiile poștale.
Și de fiecare dată însemna același lucru.
Vino sus. Este ceva de făcut. Adu pâinea de la colț. Stai cu cel mic. Ține sacoșa. Ține ușa. Ține de scaun. Vino repede.
Ea urca. De fiecare dată. Nu a întârziat niciodată mai mult de un minut, pentru că știa ce se întâmplă dacă al doilea strigăt trebuie să pornească.
Iar acum, la treizeci și patru de ani, poate să numere pe degete de câte ori i-a fost strigat numele pe scara aceea fără să urmeze un verb.
De zero ori.
Așa că atunci când a auzit, mult mai târziu, într-o sală cu lumini calde, că Dumnezeu a ales-o, trupul ei a știut imediat ce înseamnă. Corpul învață mai repede decât mintea. A ales înseamnă: are nevoie de o pereche de mâini și eu eram cea mai aproape.
De atunci face totul. Vine când se cere. Nu spune nu. Și în tot timpul acesta rămâne cu o întrebare pe care nu o rostește, pentru că i se pare urâtă: dacă mâine nu aș mai putea căra nimic, m-ar mai striga cineva pe nume?
Stai cu mine. Vreau să îți arăt ordinea cuvintelor, fiindcă în ordinea aceea este tot răspunsul.
Ordinea cuvintelor, în Ioan 15
Toată lumea citează versetul în care Isus spune ucenicilor că nu ei L-au ales pe El, ci El i-a ales pe ei. Se citează pe afișe și se strigă de la microfon, și când ajunge la o ureche ca a ta sună exact ca strigătul de pe casa scării.
Dar uită-te ce spune cu un rând mai devreme, pentru că nimeni nu începe de acolo.
Cu un rând mai devreme, El le spune: nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul lui. V-am numit prieteni.
Ai fost numit prieten înainte să fii trimis undeva. În Ioan 15:15 mutarea aceasta este făcută de El, nu câștigată de ei, și Duhul Sfânt este Cel care coboară cuvântul acesta din cap până în piept, acolo unde tu încă aștepți verbul.
Abia după propoziția aceea vine alegerea. Adică alegerea este anunțată unor oameni cărora tocmai li s-a spus că nu mai sunt slugi. Ordinea nu este întâmplătoare și nu este un amănunt: dacă alegerea ar fi fost despre folosință, ar fi venit înaintea prieteniei, nu după ea.
Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, iar roada voastră să rămână.Ioan 15:16
Înainte să existe ceva de făcut
Și mai este un loc, mai devreme decât toate. Pavel scrie că Dumnezeu ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste.
Stai puțin pe cuvintele acelea: înainte de întemeierea lumii.
Înainte de lume. Înainte de pâine, de sacoșe, de scări, de sarcini, de urgențe. Înainte să existe o singură treabă în tot universul, alegerea era deja făcută. Nu se poate alege cineva pentru folosință într-un loc unde nu există încă nimic de folosit.
Ai fost ales înainte să fie ceva de cărat. În Efeseni 1:4 alegerea aceasta stă înainte de întemeierea lumii, adică înainte de prima treabă din istorie, iar Duhul Sfânt este Cel care așază adevărul acesta peste un om care crede despre sine că valorează cât duce în brațe.
Urechea, apoi mâna, apoi piciorul
Vezi lucrul acesta și în felul în care Dumnezeu a pus deoparte niște oameni, în Levitic 8, și ordinea de acolo îți va tăia respirația dacă ai crescut pe casa scării.
Întâi au fost spălați cu apă. Nu au făcut nimic; li s-a făcut. Apoi au fost îmbrăcați, cu haine pe care nu le cususeră ei. Apoi au fost unși cu untdelemn. Și abia la urmă a fost pus sânge pe trei locuri de pe trupul lor: pe vârful urechii drepte, pe degetul mare de la mâna dreaptă și pe degetul mare de la piciorul drept.
Numără cu mine ordinea: urechea, mâna, piciorul. Auzirea, lucrarea, umblarea. Prima parte din om pusă deoparte pentru Dumnezeu nu a fost mâna.
A fost urechea.
Ai fost pus deoparte începând cu urechea, nu cu brațele. În Levitic 8:23 și 24 consacrarea începe la ureche și abia pe urmă ajunge la mână, iar Duhul Sfânt este Cel care ține deschisă auzirea aceasta în tine, ca să poți auzi și când nu ți se cere nimic.
Auzirea înainte de lucrare. Nu este un amănunt de rânduială și nu este o poezie. Este felul în care Dumnezeu face un om al Lui, și felul acela începe cu partea din noi care nu produce nimic.
Acum uită-te o dată la Ioan 15:16, la partea de la sfârșit, pe care graba o taie mereu. El nu spune: ca să produceți. Spune: ca roada voastră să rămână. Rămânerea nu este o performanță. Este ce se întâmplă cu o ramură care stă pe tulpină. Nu ai fost pus deoparte ca să scoți rezultate, ci ca să rămâi, și în Ioan 15:16 roada este numită a voastră tocmai pentru că nu voi ați făcut-o, iar Duhul Lui este Cel care o ține vie pe ramură.
Nu am venit să îți iau lucrul din mâini. Slujirea este bună și pâinea chiar trebuie adusă de la colț. Am venit să îți schimb ordinea, pentru că ordinea greșită te macină de douăzeci și cinci de ani.
Ai fost chemat pe nume înainte să fii chemat la treabă. La Isaia, Dumnezeu spune poporului Său: te-am chemat pe nume, ești al Meu, iar în Isaia 43:1 propoziția se oprește acolo, fără nicio sarcină după ea, și Duhul Sfânt este Cel care face ca numele tău, rostit așa, să sune altfel decât a sunat vreodată pe casa scării.
Iar dacă în tine se ridică vocea care spune: bine, dar eu chiar sunt de folos, deci de unde știu care este motivul, uită-te la ce spune Petru despre cei ai Lui. O seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui. Nu scrie: o echipă. Scrie: un popor al Lui.
Nu îți cer să simți nimic anume. Îți cer doar să stai jos o clipă, cu mâinile goale, și să lași să ți se spună numele fără verb.
Declare this over yourself
Poți rosti lucrurile de mai jos pentru că ești în Hristos, iar autoritatea Lui stă în spatele lor, nu cât de mult duci tu în brațe. Cuvântul lui Dumnezeu le-a rostit întâi, și Duhul Sfânt este Cel care le face vii în tine în timp ce le spui. Rostește-le cu mâna deschisă: El răspunde în felul Lui și la vremea Lui, iar rezultatul rămâne al Lui.
- Numele meu strigat în jos pe scări, tu nu mai ești singurul fel în care pot fi chemat. Dumnezeu m-a numit prieten înainte să mă trimită undeva, deci numele meu nu mai este un început de propoziție. În Numele lui Isus, mă opresc pe palier și ascult cum sună fără verb.
- Frică că sunt doar o pereche de mâini, pleacă din umerii mei și lasă-i jos. Cuvântul lui Dumnezeu spune că alegerea a fost făcută înainte de întemeierea lumii, când nu exista nicio treabă de dat nimănui, așa că nu am fost luat pentru brațe. Scaunul acela a fost tras pentru mine.
- Dumnezeule, Tu m-ai chemat pe nume și ai spus că sunt al Tău, și acolo se oprește propoziția. Duhul Sfânt ține urechea mea deschisă înaintea mâinilor mele, în ordinea Ta. Stau jos astăzi cu palmele goale, și rămân al Tău și când nu duc nimic.
Ioan 15:16
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
