Lidia ține Biblia în sertarul de jos al bufetului, sub fețele de masă, sub cea albă cu dantelă care se scoate numai de Crăciun.
Nu a aruncat-o. Nu a dat-o nimănui. A pus-o acolo într-o joi seara, acum patru ani, și de atunci sertarul acela se deschide numai în decembrie, iar când se deschide, ea scoate fața de masă și îl închide repede, fără să se uite mai jos.
Cartea are coperta moale, albastră, tocită la colțuri. I-a fost dăruită la șaptesprezece ani. Scrie ceva pe prima pagină, cu pix, dar nu mai știe exact ce, pentru că nu a mai deschis-o.
Ce s-a întâmplat s-a întâmplat repede, cum se întâmplă lucrurile care rămân.
Cineva a fotocopiat o pagină. A subliniat un verset cu pix roșu, de două ori, apăsând atât de tare încât hârtia s-a ridicat pe verso, ca un braille. A citit versetul acela cu voce tare într-o cameră în care era și ea, și a spus numele ei înainte să înceapă. Nu după. Înainte.
Nu spun ce verset a fost. Nu ne uităm astăzi la el, nu îl judecăm, și nu ne apucăm să hotărâm cine avea dreptate în camera aceea. Nu asta te ține pe tine departe de sertar.
Te ține altceva. Te ține faptul că, de atunci, Cartea are o voce.
Lidia poate să îți spună și acum cum se simțea hârtia pe verso, sub degetul mare, când pipăia urma pixului. A ținut foaia aceea în buzunarul paltonului o săptămână, ca pe un lucru cu care nu știi ce să faci. La un moment dat a aruncat-o. Nu a ajutat cu nimic.
Ea încă se roagă. Iar asta este partea ciudată. Vorbește cu Dumnezeu la aragaz, în mașină, când udă florile. Doar că nu citește. De patru ani nu a citit un rând, fiindcă știe ce se aude când deschide, și nu se aude glasul Lui.
Și poți să închizi sertarul, pentru că tu ai Cartea ta acolo undeva.
Poate a ta este pe raftul de sus, cu cotorul spre perete. Poate în portbagaj. Poate în telefon, într-o aplicație pe care nu ai șters-o și nu ai deschis-o. Poate o citești, dar sari peste anumite pagini, mereu aceleași, și le sari atât de repede încât aproape că nu îți dai seama.
Iar ce te apasă nu este că nu vrei să o deschizi. Tu vrei. Te apasă că, de fiecare dată când o deschizi, în camera aceea intră cineva odată cu tine.
Cum a fost citită prima dată, în piață
Îngăduie-mi întâi să iau o greutate de pe umerii tăi, fiindcă apasă mai tare decât foaia fotocopiată.
Nimeni de aici nu îți spune că, dacă ai fi fost mai duhovnicesc, ai fi trecut peste asta demult. Nu ai fi trecut, și nimeni nu trece. Când un lucru sfânt este întors cu tăișul spre un om, omul acela face exact ce ai făcut tu: îl pune undeva unde nu ajunge din greșeală. Este un reflex de apărare, nu o cădere.
Și pe pagina aceasta nu se hotărăște nimic despre ce este dat și ce nu este dat astăzi, despre ce ține și ce nu ține. Cearta aceea nu este treaba site-ului acestuia și nu vei putea să pici la niciun examen aici. Ne uităm la cu totul altceva: la felul în care a fost citită Cartea prima dată în fața unui popor, și la ce a făcut ea cu oamenii aceia.
Este o scenă în Neemia și merită văzută încet.
Un popor întors dintr-o robie lungă. Nu se citise Cartea de generații. Se strâng toți într-o piață, la Poarta Apelor, bărbați și femei și oricine putea să înțeleagă, iar Ezra citește de dimineață până la amiază, de pe o estradă de lemn. Și pe lângă el sunt oameni care fac un singur lucru, notat anume:
Și citeau din carte, din Legea lui Dumnezeu, deslușit, și dădeau înțelesul, așa încât oamenii pricepeau ce se citea.Neemia 8:8
Deslușit. Și dădeau înțelesul. Ca oamenii să priceapă.
Aceea este slujba unui om care ține Cartea în mână în fața altora, și ea are un singur scop: ca celălalt să înțeleagă. Nu ca celălalt să se facă mic.
Ai primit Cuvântul ca lămurire, nu ca lovitură, și asta a fost intenția din prima zi. În Neemia 8:8 este scris că se citea deslușit și se dădea înțelesul ca poporul să priceapă, iar Duhul Sfânt este Cel care duce lucrul acesta până în bucătăria unui om care ține Cartea sub fețele de masă.
Dar ascultă ce urmează, pentru că partea aceasta este pentru tine în mod special.
Poporul a plâns. Toți, în piață, când au auzit cuvintele. Nu s-a supărat nimeni pe ei că plâng și nimeni nu a spus că ar fi trebuit să fie mai tari.
Iar răspunsul care a venit nu a fost încă un capitol. A fost aceasta: ziua este sfântă, nu vă întristați, nu plângeți, duceți-vă și mâncați ce este bun, și trimiteți și celor care nu au nimic pregătit, fiindcă bucuria Domnului este tăria voastră.
Ești chemat astăzi la masă, nu la jale, și lucrul acesta a fost spus tocmai unor oameni care tocmai plânseseră din pricina Cărții. În Neemia 8:10 este scris că bucuria Domnului este tăria noastră, iar Duhul Sfânt este Cel care mută cuvântul acesta din piața aceea în ziua ta de astăzi.
Acum vreau să numim limpede ce s-a întâmplat cu tine, fără să acuzăm pe nimeni.
O carte poate fi ținută cu tăișul înainte. Se poate face asta cu orice lucru bun. Un cuțit de pâine taie pâine, și totuși cineva poate să îl arate cuiva ca să îl sperie, iar de atunci omul acela nu mai vrea cuțitul pe masă. Cuțitul nu s-a schimbat. Doar a intrat într-o mână și a ieșit din ea cu un rost pe care nu îl avea.
Iar Tatăl nu Și-a scris Cartea ca să Își sperie copiii. Cuvântul tradus de obicei lege înseamnă, în limba în care a fost scris, învățătură, iar învățătura unui tată este dată unui copil care este deja al lui, nu unuia care încearcă să intre în casă.
Pavel a spus asta în cea mai limpede formă. Nu am primit un duh de robie ca să ne temem iarăși, ci am primit un duh de înfiere, prin care strigăm: Ava, adică Tată.
Ai primit un duh de înfiere, nu unul care te trimite înapoi la frică. În Romani 8:15 este scris chiar așa, iar Duhul Sfânt este Cel care strigă Tată dinăuntrul unui om în seara în care omul acela nu are glas.
Și dacă te temi de tonul cu care ți s-ar vorbi în caz că ai deschide, atunci ia-l pe El la cuvânt, pentru că Și-a descris singur tonul. A spus: veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă; luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Ești învățat de Cel blând și smerit cu inima, și acesta este Învățătorul, nu vocea din camera aceea. În Matei 11:29 este scris cum Se descrie El singur, iar Duhul Sfânt este Cel care face ca blândețea aceea să se audă atunci când ochii tăi trec peste rânduri.
Uite ce vreau să faci, acolo, în fața bufetului.
Nu îți cer să citești astăzi. Nu îți cer un plan, un capitol pe zi, un jurământ. Dacă începi cu asta, mâine dimineață vei avea și rușinea de a nu fi citit, peste tot ce duci deja.
Îți cer un singur lucru, și este mic de tot: scoate-o din sertar.
Atât. Scoate Cartea de sub fețele de masă și pune-o pe masă, în bucătărie, unde stau zahărul și ceașca și ziarul. Las-o acolo. Nu trebuie deschisă astăzi.
Fiindcă lucrul care s-a rupt nu este obiceiul tău de citire. S-a rupt încrederea că vocea care iese de acolo este a Lui. Iar încrederea aceea nu se repară cu volum, se repară cu apropiere, în timp, ca între oameni.
Ești deja al Lui în timp ce încă înveți, și lucrul acesta nu se schimbă dacă astăzi nu citești niciun rând. În Romani 8:15 este scris că am primit un duh de înfiere și că strigăm Tată, iar Duhul Sfânt este Cel care ține adevărul acesta așezat peste un om care abia a scos o carte dintr-un sertar.
Iar când o vei deschide, poate mâine, poate în martie, fă un lucru: citește cu voce tare. Vocea ta în bucătăria ta, peste rândul acela. O cameră se ia înapoi cu glasul.
Declare this over yourself
Rostește-le cu voce tare, cu palma pe pagina deschisă. În Hristos ai temei să vorbești, pentru că locul acesta ți-a fost dat și nu a fost pus la vot într-o cameră. Vorbește fricii, rușinii și vocii care a rămas în urechile tale, niciodată omului care a citit atunci, și binecuvântează-l pe el și casa lui, cu voce tare, dacă poți. Cum lucrează El și când lucrează rămâne al Lui: nu voia mea, ci a Lui, în felul Lui și la vremea Lui. Iar Duhul Sfânt este Cel care duce cuvintele acestea mai departe de gura ta, așa cum este scris că El poartă Cuvântul.
- Sertar cu fețe de masă, tu nu ești locul unde stă Cartea Tatălui meu. Cuvântul lui Dumnezeu spune că a fost citit deslușit, cu înțelesul dat, ca oamenii să priceapă, deci Cartea aceasta nu a fost scrisă ca să fie întoarsă spre mine cu tăișul. O scot din sertar și o las deschisă pe masă.
- Frică de a găsi acolo aceeași voce, ieși din casa mea în Numele lui Isus. Scriptura spune că nu am primit un duh de robie ca să mă tem iarăși, ci un duh de înfiere, iar Duhul Sfânt este Cel care strigă Tată dinăuntrul meu când eu nu am glas. Îmi pun palma pe pagina deschisă și rămân aici.
- Tată, Tu ai vorbit ca să fiu lămurit, nu ca să fiu doborât, și de aceea Îți las Cartea deschisă pe masa mea. Este scris că bucuria Domnului este tăria mea, iar Duhul Tău preface rândurile acelea din pedeapsă în hrană. Rămân al Tău în timp ce încă învăț, în Numele lui Isus.
Neemia 8:8
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
