Calendarul este de la farmacia din colț, se dă gratis în ianuarie, și atârnă în cui, lângă ușă, pe o sfoară.
Elisabeta îl are de treizeci de ani, adică unul nou în fiecare an, mereu de acolo, pentru că are pătrățelele mari și încape ce ai de scris în ele.
Scrie cu pix albastru. Așa a scris întotdeauna.
În august s-a oprit în fața lui cu cârpa de praf în mână și l-a citit de la capăt, cum citești o scrisoare pe care crezi că o știi.
Paisprezece februarie: internare. Trei martie, cu litere mai mici, aproape în colț. Nouă martie: la unsprezece. Douăzeci și unu aprilie: ziua lui.
Și pe urmă nimic.
Mai, iunie, iulie, august, toate curate. Pătrățele mari și albe, treizeci și una într-un rând, fără nimic în ele. Iar în septembrie, în octombrie, în noiembrie, la fel: alb.
Nu i-a fost frică de partea scrisă. Partea scrisă o știe pe de rost, fiecare rând, ora, ce a purtat, cine a venit.
I-a fost frică de partea albă.
Pentru că a înțeles ceva stând acolo cu cârpa în mână: tot ce mai are scris în anul acesta s-a întâmplat deja. Fiecare dată însemnată în calendarul ei este o dată la care se uită în urmă. Ziua când l-au internat. Ziua când s-a dus. Ziua când l-au îngropat. Ziua lui de naștere, care a rămas ziua lui, dar nu mai are cui să îi ureze.
Și înainte, nimic. Nicio zi spre care să meargă.
Ce nu poate spune Elisabeta cu voce tare, nici măcar la telefon cu fiul ei de la Deva, este că anul ei nu mai are decât pomeniri. Că a devenit o femeie care ține minte, și atât.
Pixul stă în buzunarul șorțului. Nu a mai scris nimic în calendar din aprilie.
Dar întoarce fila. În fiecare întâi de lună, dimineața, întoarce fila. Nu o vede nimeni. Nu are cine să întrebe ce lună e. O întoarce oricum, cu grijă, și netezește colțul cu podul palmei ca să nu se răsucească.
Tu ai calendarul tău. Poate este în telefon și nu în cui. Poate nu ai scris nimic în el, dar știi datele pe de rost și te trezești cu trei zile înainte de fiecare, fără să îți aducă aminte nimeni. Ai un an în care aniversările vin, dar nu vine nimic.
Cine pune datele în anul tău
Vreau să încep prin a spune că partea albă chiar este goală și că nu am de gând să mă prefac că nu este.
Un an făcut numai din pomeniri este un lucru adevărat. Nu este slăbiciune, nu este lipsă de recunoștință și nu este o vedere greșită. Femeia din bucătăria aceea nu greșește când citește calendarul. Îl citește exact așa cum este scris.
Așa că nu îți spun să te uiți altfel la același calendar. Îți spun cine mai are drept de scriere în el.
Uită-te ce fel de cuvânt folosește Dumnezeu când vorbește despre zilele Lui.
Cuvântul folosit acolo, în ebraică, nu înseamnă sărbătoare în felul în care spunem noi. Înseamnă întâlnire hotărâtă. Este același cuvânt din numele cortului întâlnirii: locul unde a spus El că vine și unde a spus că poate fi găsit. O zi de felul acesta nu este mai întâi o obligație. Este o oră fixată de Cineva care are de gând să fie acolo.
Și mai este un amănunt în felul în care sunt anunțate.
Acestea sunt sărbătorile Domnului, adunările sfinte pe care le veți vesti la vremurile lor. Acestea sunt sărbătorile Mele.Levitic 23:2, 4
Ale Mele. Nu ale voastre. Nu ale calendarului. Zilele acelea au un stăpân, iar stăpânul lor nu S-a schimbat de când s-a golit casa ta.
Vreau să fiu limpede aici, ca să nu pleci cu o povară pe care nu ți-am dat-o: nu îți spun ce zile trebuie ținute astăzi și ce zile nu. Nu despre asta este vorba și nu este cearta acestui mesaj. Nimeni nu rămâne pe dinafară pentru ce nu ține, și nimeni nu intră pentru ce ține.
Vorbim despre altceva: despre cine are voie să pună o dată în anul tău.
Ai primit un an care nu îți aparține numai ție. Levitic 23:2 spune că acestea sunt sărbătorile Domnului, adunările Lui, iar Duhul Sfânt este Cel care așază înăuntrul tău ce a hotărât El, ca să nu rămână doar o pagină din Vechiul Testament citită repede.
Acum ține minte cuvântul întâlnire și hai la o zi anume.
Era ultima zi a Sărbătorii Corturilor, ziua cea mare, după o săptămână de dormit în colibe de ramuri, cu apă adusă de la izvor și turnată la altar în fiecare dimineață, în timp ce se cânta despre fântânile mântuirii.
Și în mijlocul zilei aceleia, Isus S-a ridicat în picioare.
Nu S-a ridicat în casa cuiva. Nu într-un colț. În mijlocul unei sărbători pe care El o rânduise cu o mie de ani înainte, S-a ridicat și a strigat.
Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea.Ioan 7:37
Uită-te la ce a făcut. A luat o zi din calendar și a stat în picioare în ea.
Ai fost chemată pe nume în ziua aceea, împreună cu toți ceilalți însetați. Ioan 7:37 spune că Isus S-a ridicat și a strigat, iar Duhul Sfânt este Cel despre care a vorbit El în versetele imediat următoare, și tocmai de aceea chemarea aceea nu s-a stins când s-a terminat sărbătoarea.
Iar acum vine partea care schimbă jumătatea albă a calendarului.
Toate zilele acelea rânduite arată înainte. Fiecare dintre ele este o repetiție, adică o zi care nu se termină în ea însăși, ci face un semn spre altceva. Iar la capătul șirului, în Apocalipsa, stă o zi care nu a venit încă, și despre care este scris un singur lucru: ferice de cei chemați la cina nunții Mielului.
O cină. O masă. O casă plină. O dată care nu a fost trecută încă în niciun calendar de perete și pe care nimeni nu o poate muta.
Ești chemată la masa aceea, și chemarea a fost trimisă înainte să știi tu că ai nevoie de ea. Apocalipsa 19:9 spune ferice de cei chemați la cina nunții Mielului, iar Duhul Sfânt este arvuna pusă în tine, adică partea dinainte a lucrului întreg, dovada că masa există și că locul tău este pus.
Și, ca să nu se înțeleagă greșit ce spun despre durerea ta, mai stau un rând.
Pavel nu le-a scris celor din Tesalonic să nu plângă. Le-a scris să nu se întristeze ca ceilalți, care nu au nădejde. Uită-te la cuvântul din mijloc. Nu spune să nu se întristeze. Spune să nu se întristeze ca. Întristarea rămâne. Se schimbă direcția în care stă cu fața.
Iar la capăt, într-o singură propoziție care nu are nevoie de explicații: El va șterge orice lacrimă din ochii lor.
Nu scrie că lacrimile nu au fost adevărate. Scrie că sunt încă acolo, la sfârșit, ca să aibă cine le șterge. Iar mâna care le șterge este a Cuiva care S-a ridicat în picioare într-o zi de sărbătoare și a strigat să vină cine însetează.
Așa că punem lucrurile în ordinea lor adevărată, în bucătăria aceasta, astăzi.
Nimic din ce este scris în partea de sus a calendarului tău nu se șterge. Nu ți se cere să treci peste, nu ți se cere să dai fila mai repede, nu ți se cere să te bucuri de ceva ce doare.
Ți se dă altceva: dreptul de a scrie.
Ești invitată la ceva care nu s-a întâmplat încă, și lucrul acesta nu atârnă de puterile tale de astăzi. Ioan 7:37 spune că Cel care S-a ridicat în ziua cea mare a praznicului cheamă pe oricine însetează, iar Duhul Sfânt este Cel care ține chemarea aceasta deschisă în bucătăria ta, în luna aceasta, cu pixul în buzunarul șorțului.
Nu trebuie să fie ceva mare. O cafea la Marioara, joi. Ziua în care înfloresc zarzării, dacă asta scrii tu. O duminică în care te duci mai devreme și stai jos, în față. Ceva care nu s-a întâmplat încă, scris cu pix albastru, într-un pătrățel alb.
Iar dacă ziua aceasta apasă mai greu decât cuvintele de aici, nu o duce singură. Spune-i chiar acum unui om viu ce te doare. Dacă te gândești să îți faci vreun rău, sună la 112 și rămâi lângă cineva până trece noaptea. Ajutorul primit de la un om nu este o rușine și nu este o dovadă de credință puțină.
Declare this over yourself
Spune-le cu voce tare, în fața filei din luna aceasta. Dreptul de a vorbi așa nu ți-l dă starea ta de acum: ți-a fost dat, pentru că ești în Hristos și Hristos este în tine, iar Duhul Sfânt este Cel care ține deschisă chemarea din Ioan 7:37. Și nu Îi pui lui Dumnezeu niciun termen: El vine în felul Lui și la vremea Lui, iar oricum ar răspunde, întâlnirile Lui rămân puse în anul acesta.
- Calendar de perete, tu ai o jumătate scrisă și o jumătate albă, iar albă nu înseamnă închisă. Cuvântul lui Dumnezeu spune că vremurile rânduite sunt ale Domnului și că El le așază în an, nu numai durerea mea. Astăzi scriu o dată în tine cu pix albastru, și de acum nu mai sunt toate datele mele în urmă.
- Frică de a-mi aștepta doar rândul, taci. Duhul Sfânt mărturisește în mine ceea ce este scris în Apocalipsa 19:9, că ferice de cei chemați la cina nunții Mielului, și chemarea aceea are numele meu pe ea. Am o întâlnire pusă înainte, și până la ea am de trăit.
- Doamne, Tu Te-ai ridicat în picioare în ziua cea mare a praznicului și ai strigat să vină cine însetează. În Numele lui Isus vin astăzi și beau, și scriu o zi în calendarul acesta pentru că Tu ai pus deja una înaintea mea. Isuse, Tu ești întâlnirea de la capătul anului meu, și Te aștept cu bucurie.
Ioan 7:37
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
