Vasile stă pe marginea patului, într-o cameră închiriată, duminică după-amiaza, și trage sertarul de jos al scrinului, cum face de vreo două ori pe an.
Sertarul se blochează într-o parte și trebuie ridicat puțin. Sub trei perechi de șosete împăturite este o mapă de plastic transparent, îngălbenită pe cotor. Înăuntru este o diplomă, cu numele lui scris frumos, cu diacritice, cu o ștampilă rotundă în colț și semnătura unui director care a ieșit la pensie acum șaptesprezece ani.
A lucrat trei ani în meseria aceea. Trei ani, atât. Pe urmă a plecat.
De șaptesprezece ani face altceva. Face bine ce face, îl caută oamenii, îl sună când e o problemă, iar seara se întoarce în camera aceasta cu un pahar de ceai și cu tăcerea de duminică.
Nimeni de aici nu i-a cerut vreodată să vadă hârtia din mapă. Nici măcar o dată. Nici nu ar ști cineva ce scrie pe ea, pentru că este scrisă într-o limbă în care el încă visează și în care nu vorbește cu nimeni de luni până vineri.
Poate să îți facă lista, dacă îl întrebi. O spune repede, fără patos, ca un om care a repetat-o mult prin cap.
A lăsat casa. A lăsat limba. A lăsat felul în care i se pronunța numele corect din prima. A lăsat ultimii ani ai mamei lui, și a ajuns de două ori, și a doua oară a ajuns târziu. A lăsat o meserie pentru care învățase patru ani, pentru care are hârtia asta cu ștampilă rotundă în sertarul de jos.
Toată lista lui este o listă de lucruri lăsate. Fiecare rând începe cu am lăsat.
Iar lucrul care îl doare nu este niciunul dintre ele.
Îl doare că nu poate face a doua listă.
Dacă l-ar întreba cineva, duminică după-amiaza, pentru ce a fost toată treaba asta, pentru ce anume a fost el luat din locul lui și pus deoparte, ar sta cu mapa în mână și nu ar avea ce să scrie pe rândul întâi.
A renunțat la o țară și nu are nicio slujbă de arătat.
Pus deoparte are întotdeauna un pentru
Îngăduie-mi să iau întâi ceva de pe umerii tăi, fiindcă stă acolo de mulți ani și nu are ce căuta.
Nimeni de aici nu îți va spune că nu s-a ales nimic de tine pentru că nu te-ai străduit destul. Un om care își face lista lucrurilor lăsate nu este un om care a irosit ceva. Este un om căruia i s-a arătat numai jumătatea din care se pleacă, și nu i s-a arătat niciodată jumătatea spre care se merge.
Acum ascultă cum a făcut Dumnezeu lucrul acesta cu un popor întreg, tot de emigranți, tot cu o listă de lucruri lăsate.
Ieșiseră dintr-o țară. Lăsaseră case, morminte, meserii, ulițele pe care știau să meargă noaptea fără lumină. Ajung la un munte, în pustie, fără nimic construit, fără nicio clădire, fără vreo slujbă în care să intre a doua zi dimineața. Și acolo, exact acolo, Dumnezeu deschide gura.
Ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus la Mine.Exodul 19:4
Citește ultimele trei cuvinte încă o dată. Nu spune: v-am adus într-o țară. Nu spune: v-am adus la o slujbă. Spune: v-am adus la Mine.
Iar apoi vine rândul întâi al celei de-a doua liste, rândul pe care tu nu îl poți scrie.
Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.Exodul 19:6
S-a rostit lucrul acesta în pustie. Nu era nicio clădire. Nu exista niciun cort încă, nu exista nicio rânduială, nu exista un loc unde să te duci luni dimineața ca să fii preot. Slujba a fost dată înainte să existe ceva în care să fie făcută, și lucrul acesta este cel mai important lucru din tot mesajul de astăzi.
Ai fost adus la El Însuși, nu la un post, fiindcă Exodul 19:4 spune v-am adus la Mine, iar Duhul Sfânt este Cel care așază adevărul acesta într-un om duminică după-amiaza, cu un sertar tras afară și o mapă de plastic în mână.
Și acum uită-te la cum se face un preot, pentru că este o rânduială veche și ea te privește direct.
În Levitic 8, omul este spălat cu apă. Apoi este îmbrăcat. Apoi este uns cu untdelemn. Și abia la sfârșit se pune sânge pe vârful urechii drepte, pe degetul mare al mâinii drepte și pe degetul mare al piciorului drept (Levitic 8:23).
Uite ce se atinge acolo, și uite ce nu se atinge.
Nu se atinge o diplomă. Nu se atinge un titlu, nu se atinge o clădire, nu se atinge un rând dintr-un dosar. Se atinge urechea, adică ce aude omul acela de acum înainte. Se atinge mâna, adică ce face. Se atinge piciorul, adică unde merge. Trei locuri pe care le porți cu tine oriunde, în orice țară, în orice limbă, la orice tură.
Ești o preoție împărătească, chiar acolo unde stai, fiindcă 1 Petru 2:9 spune că sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor al Lui, ca să vestiți faptele minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Lui, iar Duhul Sfânt este Cel care face slujba aceasta reală într-un om care nu are nimic de arătat.
Vezi cuvântul acela mic de la sfârșit? Ca să. Acolo stă a doua listă.
Nu ai fost pus deoparte doar dintr-un loc. Ai fost pus deoparte pentru Cineva, și lucrul acesta este scris în Exodul 19:6, unde slujba a fost dată unui popor care nu avea nimic construit, iar Duhul Lui o ține în picioare fără să depindă de vreo hârtie cu ștampilă rotundă.
Ordinea aceasta nu se schimbă niciodată. Întâi Cine, pe urmă unde, pe urmă ce se face acolo.
Iar puterea de a umbla în ea nu a fost lăsată pe umerii tăi. Ai primit o inimă nouă, pentru că Ezechiel 36:26 și 27 spun că El dă o inimă nouă, pune Duhul Lui înăuntru și El este Cel care ne face să umblăm în rânduielile Lui. Umblarea nu este isprava ta. Este lucrarea Lui prin tine.
Uite ce vreau să vezi, acolo, pe marginea patului, cu mapa în mână.
Nu ți se cere astăzi să îți găsești o slujbă potrivită cu ce ai lăsat. Nu ți se cere să repari șaptesprezece ani, să te întorci în meseria aceea, sau să arăți cuiva hârtia din sertar ca să dovedești că a existat un rost.
Ți se cere să te uiți la ureche, la mână și la picior.
Acolo s-a pus sângele. Nu pe diplomă. Un preot nu era făcut preot de ce știa să facă, ci de ce se punea peste el, iar lucrul acela se ținea de trupul lui și mergea cu el oriunde.
Așa că a doua listă a ta nu începe cu o funcție. Începe cu Cine.
El te-a adus la Sine. Restul, tot restul, curge din propoziția aceea: ce auzi la ora șase dimineața pe hol, ce fac mâinile tale la locul acela unde te caută oamenii când e o problemă, unde te duci luni și cu ce față. Acesta este cortul. Nu are ștampilă rotundă și nu se ridică nicăieri, pentru că îl porți.
Diploma poate să rămână în sertarul de jos. Nu ea a fost unsă.
Declare this over yourself
Rostește-le cu voce tare, cu palmele deschise. Ai temei să vorbești, pentru că în Hristos slujba aceasta este a ta, nu ai câștigat-o tu, iar Duhul Sfânt face viu Cuvântul în gura ta. Vorbește tăcerii de duminică și rușinii, niciodată unui om din familia ta, și lasă restul la El, care lucrează în felul Lui și la vremea Lui: nu voia mea, ci a Lui.
- Sertar de jos, tu nu mai ești dovada că nu s-a ales nimic de mine. Ții o hârtie cu ștampilă rotundă, și atât, iar Cuvântul lui Dumnezeu spune că sunt o preoție împărătească. Rămâi închis, că nu în tine stă rostul meu.
- Rușine de a nu avea nimic de arătat, ieși din camera aceasta în Numele lui Isus. Sângele nu s-a pus pe o diplomă, ci pe urechea, pe mâna și pe piciorul unui om, și eu le port pe toate trei cu mine în fiecare tură. Lista mea a doua începe astăzi.
- Doamne, Tu m-ai purtat pe aripi de vultur și m-ai adus la Tine, nu la un post. Duhul Sfânt ține slujba aceasta în picioare fără nicio ștampilă, în Numele lui Isus. Îmi deschid palmele și primesc pentru ce am fost pus deoparte.
Exodul 19:6
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
