Calendarul de la farmacie, fără niciun cerc albastru

Rodica are un calendar de perete de la farmacia din colț, cu o poză de lavandă, agățat în același cui de vreo cincisprezece ani.

În fiecare decembrie vine altul, cu altă poză, și îl pune în același cui. Cuiul are în jurul lui un cerc mai deschis la culoare pe var, de la calendarele dinainte.

Ani de zile a avut un pix cu pastă albastră, ținut în sertarul cu baterii și cremă de ghete, și l-a scos de patru sau cinci ori pe an. Serile de primăvară. Săptămâna de tabără. Duminica de mulțumire, la strânsul recoltei. Seara de Crăciun cu copiii. Făcea un cerc în jurul cifrei, apăsat, cu un pic de coadă la cerc, ca să se vadă de la doi metri.

Sunt trei ani de când calendarul de pe cui nu are niciun cerc.

S-a întâmplat ceva într-o toamnă. Nu s-a strigat nimic și nu a fost scandal. I s-a spus, foarte politicos, la o cană de ceai, că ar fi mai bine să se retragă o vreme, până se așază lucrurile. Cuvântul folosit a fost o vreme. Vremea aceea nu s-a terminat, și nu i-a mai spus nimeni nimic.

Iar Rodica a înțeles încet, în luni de zile, un lucru pe care nu îl bănuia: aproape tot ce însemna pentru ea an trecea prin ușa aceea.

Fiecare vreme rânduită are o adunare. Fiecare adunare are o sală. Sala aceea are o ușă pe care ea nu o mai poate deschide, așa că, rând pe rând, s-au stins toate cercurile.

Acum anul se învârte și se învârte. Ianuarie, februarie, martie. Vine primăvara și miroase a pământ ud, și ea știe exact ce seară este acolo și ce se cântă. Vine decembrie și ea scoate cutia cu globuri pe douăzeci, o ține pe masă două zile și o pune la loc pe douăzeci și doi, fiindcă nu are cui să îi arate bradul.

Nu s-a certat cu Dumnezeu. Vorbește cu El zilnic, la lavandă, pe balcon. Doar că nu mai are nimic în față. Nimic spre care să numere.

Și poți să lași jos ce ai în mână, pentru că tu ai calendarul acela.

Poate al tău nu are lavandă. Poate este în telefon, cu notificările șterse una câte una. Poate ai rămas cu zilele de naștere și cu programările la medic. Poate a rămas o singură sărbătoare în tot anul, și pe aceea o petreci mai mult în bucătărie decât la masă.

Iar ce apasă nu este o seară anume care lipsește. Apasă că se învârte anul întreg și nimic din el nu mai are numele Lui pe el.

Ale cui sunt zilele acelea, de fapt

Îngăduie-mi întâi să iau o greutate de pe umerii tăi, fiindcă apasă mai tare decât ușa.

Nimeni de aici nu îți spune ce ai de ținut și ce nu ai de ținut, care zile ți se cuvin și care nu. Cearta aceea nu se poartă pe pagina aceasta, în niciun sens, și nu ai cum să pici un examen aici. Nu se cere nimic de la tine astăzi. Ne uităm doar la cui aparțin zilele acelea, fiindcă acolo s-a făcut confuzia care ți-a golit calendarul.

Uite ce spune Levitic despre ele, și uită-te la pronume, că el duce toată greutatea. Acestea sunt vremurile rânduite ale Domnului, adunările sfinte pe care le veți vesti la vremea lor. Și, la sfârșitul rândului, ca să nu rămână nicio urmă de îndoială: acestea sunt vremurile Mele rânduite.

Ale Lui. Nu ale sălii. Nu ale echipei care face programul. Nu ale nimănui care poate să încuie o ușă.

Ești invitat la vremurile Lui, și ele nu se dau și nu se iau de la o ușă. În Levitic 23:2 este scris că acestea sunt vremurile rânduite ale Domnului și că ele sunt ale Lui, iar Duhul Sfânt este Cel care aduce invitația aceasta până la un balcon cu lavandă, într-o dimineață de martie.

Cuvântul din spatele expresiei înseamnă întâlnire fixată. O oră stabilită de cineva cu autoritate, dinainte, pusă în calendar de El. Ceea ce înseamnă că ziua nu depinde de cine se strânge. Ziua vine fiindcă a fost fixată.

Uită-te la felul în care este scrisă cea mai cunoscută dintre ele în Noul Testament:

Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Și deodată a venit din cer un vuiet ca al unui vânt puternic care suflă, și a umplut toată casa unde ședeau ei.Fapte 2:1 și 2

Citește începutul rândului încă o dată. Când a sosit ziua. Ziua a sosit. Nu a fost convocată, nu a fost organizată, nu a fost pusă la vot. A venit, la ora ei, așa cum vine dimineața peste un oraș care doarme.

Ai primit un an care are în el zile ce vin singure, indiferent cine deschide o sală. În Fapte 2:1 este scris că ziua a sosit, iar Duhul Sfânt este Cel care Se coboară în ziua Lui și umple casa în care sunt oamenii, oricât de mică ar fi casa aceea.

Iar acum trebuie spus limpede și lucrul celălalt, ca să nu rămână jumătate.

O adunare nu se măsoară în scaune. Nu spun asta ca să te consolez și nu îți spun nici că nu ai nevoie de oameni, fiindcă ai. Spun doar ce a spus El: acolo unde sunt doi sau trei strânși în Numele Lui, El este în mijlocul lor, în Matei 18:20. Doi. Trei. O bucătărie. O masă cu un ștergar pe ea.

Și mai este ceva ce nu vreau să treci cu vederea, fiindcă răspunde exact la întrebarea pe care nu o pui cu voce tare: mai vrea cineva să fiu acolo.

Isus, în seara dinaintea suferinței, la masă, a spus o propoziție cu o intensitate pe care româna abia o duce. Cu dor am dorit să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de patima Mea. Dor peste dor. Nu a spus că I se pare potrivit să fie împreună. A spus că a tânjit.

Ești dorit la masa Lui, cu dor, și dorul acela nu s-a stins când s-a închis o ușă. În Luca 22:15 este scris chiar așa, iar Duhul Sfânt este Cel care duce dorul acesta până la omul care scoate cutia cu globuri pe douăzeci și o pune la loc pe douăzeci și doi.

Și dacă tot vorbim despre ce urmează, atunci hai să ne uităm la ultima dată din calendarul întreg. Nu la primăvara viitoare. La ultima. Ioan scrie că i s-a spus să scrie așa: ferice de cei chemați la cina nunții Mielului.

Cina. Adică oameni la masă. Adică o adunare, cea mai mare de care s-a auzit vreodată, iar lista de invitați nu a fost tipărită de nimeni de pe pământul acesta.

Ai primit o invitație la cina nunții Mielului, și ea stă în picioare în timp ce citești rândul acesta. În Apocalipsa 19:9 este scris ferice de cei chemați la cina nunții Mielului, iar Duhul Sfânt este Cel care ține invitația aceea vie într-un om care a rămas fără cercuri albastre.

Iar dacă vrei să știi cum arată fața Lui când se gândește la tine în anul acesta, Țefania a scris-o și nu a menajat pe nimeni: Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, un Mântuitor puternic; El Se va bucura de tine cu bucurie, va tăcea în dragostea Lui, va sălta de veselie asupra ta cu strigăte de bucurie.

El cântă de bucurie peste tine, chiar acum, în timp ce citești, și lucrul acesta nu ține de nicio sală. În Țefania 3:17 este scris că El saltă de veselie asupra ta cu strigăte, iar Duhul Sfânt este Cel care face ca veselia aceea să ajungă până la balcon, printre ghivecele de lavandă.