Andrei sparge lemne în spatele casei la șapte seara, în noiembrie, deși șura este deja plină până la grindă.
Nu are nevoie de lemne. Are nevoie de ceva de făcut cu mâinile la ora asta. Toporul a fost al bunicului lui, coada s-a schimbat de două ori, și el îl ține exact cum a fost învățat, cu mâna dreaptă alunecând în jos la lovitură. Se aude până la poartă. Becul vecinului s-a aprins acum zece minute și de atunci arde degeaba peste gard.
Trei. Asta este cifra care i se învârte în cap, și nu are legătură cu lemnele.
De trei ori a stat în biserică și a spus, cu mâna pe spătarul băncii din față, că gata, că de data asta este ultima. Prima dată a ținut unsprezece luni. A doua oară șapte. A treia oară a ținut șase săptămâni și trei zile, și știe exact numărul, pentru că un om care numără așa nu mai numără de curiozitate.
Nevastă-sa nu i-a spus nimic. Asta este partea cea mai grea. Dacă i-ar fi spus ceva, ar fi avut cu cine să se certe.
Duminică nu se duce. Nu pentru că nu crede. Se duce tocmai fiindcă crede, și de aceea nu se duce: crede exact atât cât trebuie ca să știe ce a făcut, și nu vede cum ar putea să intre pe ușa aceea și să cânte, ca și cum nimic. Se roagă tot mai scurt. Întâi a scos cererile. Apoi a scos numele lui din rugăciune și s-a rugat doar pentru copii. De vreo lună se culcă fără să mai spună nimic, pentru că i se pare necinstit să vorbești cu Cineva pe care Îl minți la fiecare șase săptămâni.
Ridică toporul, îl coboară, și lemnul se despică în două jumătăți care cad una într-o parte și una în cealaltă.
Se uită la ele mai mult decât ar trebui.
Și poți să nu mai faci pe străinul, pentru că tu ai stat în curtea aia.
Poate a ta nu a fost o promisiune făcută în biserică. Poate a fost pe un hol de spital, la trei noaptea, cu cafeaua rece în mână. Poate a fost în noaptea dintre ani, poate a fost în mașină, poate a fost o singură propoziție spusă în gând, atât de serios cum nu ai mai fost niciodată în viața ta. Și ai ținut. Și apoi nu ai mai ținut. Și acum cifra ta se învârte și ea, și te-ai obișnuit să ocolești subiectul chiar și cu tine însuți.
Iar lucrul de care ți-e frică nu este pedeapsa. Ți-e frică să te apropii. Ți-e frică fiindcă undeva, pe drum, cineva te-a învățat că legământul acela era făcut din promisiunile tale, și tu îți știi promisiunile foarte bine.
Legământul nu a fost făcut din cuvântul tău
Îngăduie-mi să iau întâi ceva de pe umerii tăi, pentru că face mai mult rău decât recidiva.
Nimeni de aici nu îți va spune că ai căzut fiindcă nu ai vrut destul. Nu eu, și nu Dumnezeul care stă cu tine în curtea aceea la șapte seara. Ideea că, dacă ai fi fost puțin mai hotărât, puțin mai serios, puțin mai tare în piept, atunci ai fi ieșit până acum, este o cruzime îmbrăcată în sfat, și nu a scos pe nimeni din nimic, niciodată. Nu face decât să pună o a doua greutate peste omul care abia o duce pe prima.
Acum ascultă ce spune Scriptura, pentru că lucrul acesta îl citește lumea de mii de ani și tot îi scapă.
Avram a întrebat de unde va ști. Nu a întrebat frumos și nu a întrebat evlavios. A întrebat ca un om care voia o garanție. Iar Dumnezeu i-a spus să aducă animalele.
Avram le-a tăiat în două și a pus jumătățile față în față, cu o cărare între ele. Așa se făcea un legământ pe vremea aceea, și nu are rost să o îmbrăcăm în cuvinte moi: era sânge pe pământul acela, și era acolo tocmai fiindcă un legământ nu se încheia cu o strângere de mână. Cei doi care intrau în el treceau printre bucăți, unul după altul, iar mersul acela spunea un singur lucru: dacă eu rup ce jur astăzi, să mi se facă mie ce s-a făcut acestor animale.
Deci acum sunt bucățile pe pământ, este cărarea între ele, și mai este un om care are ceva de dovedit.
Și atunci apune soarele.
Și pe când apunea soarele, un somn adânc a căzut peste Avram, și iată, o groază mare și întunecoasă a căzut peste el. [...] După ce a apus soarele și s-a făcut întuneric, iată că un cuptor fumegând și o făclie aprinsă au trecut printre bucățile acelea. În ziua aceea, Domnul a tăiat un legământ cu Avram.Geneza 15:12, 17, 18
Citește încă o dată și uită-te după Avram.
Nu este acolo. Doarme. Singurul om din poveste care avea ceva de semnat zace pe pământ, cu fața în praf, și nu vede nimic. Iar prin cărarea aceea, printre jumătățile puse față în față, trece focul. O dată. Și încă o dată. Amândouă jumătățile jurământului sunt luate de Unul singur.
Și acum ascultă ce ești tu în seara asta, cu toporul în mână: ești un om ținut de un jurământ pe care nu l-a rostit el. Nu îmi spun eu părerea peste tine. Geneza 15:17 spune cine a trecut printre bucăți în noaptea aceea, și numele lui Avram nu apare nicăieri acolo. Iar Duhul Sfânt este Cel care duce lucrul acesta din pagină până în curtea în care stai tu.
Ai înțeles ce s-a întâmplat acolo? Dumnezeu a luat asupra Lui și partea Lui, și partea lui Avram. A trecut și pentru Sine, și pentru omul care dormea. Iar când nu a avut pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine însuși, ca să fie limpede pentru totdeauna cine ține legământul acesta și pe ce stă el (Evrei 6:13, 17).
Ce ai rupt tu de trei ori este o promisiune. Nu legământul. Legământul nu a fost niciodată făcut din cuvântul tău, și de aceea nu poate fi desfăcut de cuvântul tău.
Ești înăuntru în clipa asta, la șapte seara, în noiembrie, cu mirosul de rășină pe mâini. Nu spun asta ca să te înveselesc. Evrei 6:17 spune că El a pus jurământul la mijloc tocmai ca moștenitorii făgăduinței să aibă ceva de neclintit, iar Duhul Sfânt este Cel care așază lucrul acesta într-un om până când omul chiar se oprește din numărat.
Iar familia în care ai fost adus îți fusese promisă înainte să existe cineva în ea. Avram nu avea copii în seara aceea. Nu avea neam, nu avea moștenitor, nu avea nimic în mână decât un cer plin de stele și o făgăduință. Casa aceea a fost promisă goală. Iar Scriptura spune limpede că, dacă ești al lui Hristos, ești din neamul lui Avraam și moștenitor prin făgăduință (Galateni 3:29). Nu ai intrat pentru că ai trecut un examen. Ai fost înfiat într-o casă care avea deja loc pentru tine la masă înainte ca tu să te naști, iar Duhul Sfânt este Cel care strigă Tată dinăuntrul tău în dimineața de după o cădere, când tu nu mai ai glas.
Uite ce vreau să vezi, acolo în curte, cu toporul în mână.
Nu ți se cere astăzi a patra promisiune. Nimeni nu stă cu mâna întinsă după încă un jurământ de la un om care abia s-a ridicat. Ți se cere să încetezi să stai afară, în frig, în fața unei case pe a cărei ușă este scris numele tău de mult.
Focul a trecut singur. Tu dormeai. Aceasta nu este rușinea ta, este siguranța ta: dacă legământul ar fi ținut cât ține tăria ta, s-ar fi rupt de mult, iar tu ai ști exact ziua. Nu s-a rupt. A ținut prin unsprezece luni, prin șapte, prin șase săptămâni și trei zile, și ține și acum, la șapte seara, în noiembrie, în timp ce citești.
Iar dacă ai căzut aseară, nu s-a desfăcut nimic. Nu există un contor. Ușa nu a fost încuiată la loc cât timp nu te-ai uitat. Ai fost ținut prin toată noaptea aceea, și nu de tăria ta: în 2 Timotei 2:13 este scris că, dacă noi suntem necredincioși, El rămâne credincios, fiindcă nu Se poate tăgădui pe Sine, iar Duhul Lui este Cel care ține cuvântul acesta viu peste un om care abia s-a ridicat de jos.
Nu vii înapoi ca să repari legământul. Vii înapoi ca să locuiești în el.
Declare this over yourself
Rostește-le cu voce tare, cu mâinile strânse. În Hristos ai temei să vorbești, pentru că legământul acesta ți-a fost dat, nu vândut, și un om aflat înăuntru vorbește dinăuntru. Vorbește rușinii și fricii, niciodată unui om din casa ta, și lasă restul la El, care lucrează în felul Lui și la vremea Lui: nu voia mea, ci a Lui. Duhul Sfânt este Cel care duce cuvintele acestea mai departe de gura ta, așa că nu te uita după cum sună, ci după Cine le poartă.
- Rușine, tu nu ești ușa dintre mine și Tatăl meu. Cuvântul lui Dumnezeu spune că focul a trecut singur printre bucăți, deci legământul acesta stă pe jurământul Lui, nu pe șirul promisiunilor mele. Sunt înăuntru, și mâna care mă ține nu este a mea.
- Frică de a mă mai apropia, ieși din casa aceasta în Numele lui Isus. Am fost adus într-o familie care a fost promisă înainte să existe cineva în ea, iar Cel care a jurat pe Sine Însuși Își ține jurământul. Locul meu la masa aceea este al Lui de dat, și El l-a dat.
- Dumnezeule, Tu ești Cel care a trecut printre bucăți, așa cum este scris, și Îți mulțumesc că nu mi-ai pus jurământul acesta pe umeri. Mâinile mele sunt strânse peste ceva ce nu am tăiat eu, și Duhul Tău este Cel care mă ține treaz la masa aceasta. Sunt al Tău astăzi, în Numele lui Isus, și sunt al Tău și mâine dimineață.
Geneza 15:17
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
