Radioul stătea pe frigider, pe un șervet împăturit, ca să nu zgârie tabla. Era mic, cu carcasa maro și cu un buton de volum tocit pe margine, și cânta încet toată ziua: muzică populară, buletine de știri, o reclamă la ceva ce nu cumpăra nimeni.
Fata avea șapte ani și învățase să citească un lucru înainte să învețe literele: felul în care urcă o voce în bucătărie. Întâi o propoziție. Apoi două, mai apropiate una de alta. Apoi mama întindea mâna, fără să se uite, și răsucea butonul acela.
Radioul dat mai tare însemna: de aici încolo nu mai asculți. Însemna și: nu mai aude nici scara blocului. Fata rămânea pe hol, cu spatele lipit de perete, și număra pașii de la ușa bucătăriei până la ușa camerei ei. Șapte. Întotdeauna șapte.
Dar lucrul care i-a rămas în oase nu a fost zgomotul. Zgomotul trece. A fost altceva, și l-a înțeles abia mult mai târziu.
La prânz i se spusese, peste o farfurie de supă: "Tu ești fata mea bună." La nouă seara, peste radio, s-a spus altceva. Și dimineața nu a venit nimeni să ia înapoi ce s-a spus la nouă. S-au spălat vasele, s-a coborât volumul, s-a mers mai departe, ca și cum toate propozițiile din casa aceea ar fi avut aceeași greutate.
Așa a învățat ea regula casei, deși nu i-a spus-o nimeni cu voce tare: o vorbă bună este un împrumut. Se dă la volum mic și se ia înapoi la volum mare.
Are patruzeci de ani acum. Nu spune nimănui "pe viață". Citește de două ori orice rând care i se pune în față și tot pleacă cu senzația că i-a scăpat unul. Iar când cineva îi spune, cu multă căldură, că Dumnezeu are un legământ cu ea, primul lucru care i se strânge nu este inima.
Este stomacul.
Pentru că un legământ, în casa în care a crescut, era o propoziție frumoasă cu ceva scris pe dedesubt. Întrebarea ei nu este dacă Dumnezeu este bun. Întrebarea ei sună altfel: unde este rândul pe care nu l-am citit încă?
Stai cu mine. Vreau să citim rândul acela împreună, în liniște, fără să dea nimeni radioul mai tare.
Legământul are cinci rânduri, și toate sunt ale Lui
Un legământ, în Scriptură, nu seamănă cu o înțelegere între doi oameni care se măsoară din priviri. Nu este un târg. Este un jurământ. Cineva se leagă pe sine cu gura lui, își pune numele în joc, și de atunci lucrul acela ține de onoarea celui care a jurat, nu de purtarea celui pentru care s-a jurat.
Asta schimbă complet întrebarea. Nu mai întrebi ce se cere de la tine ca să rămâi înăuntru. Întrebi cine a jurat.
Legământul acesta este al tău în dimineața aceasta, și nu ai fost primit în el pe încercate. Nu îmi rostesc eu părerea peste tine: în Osea 2:19 Dumnezeu vorbește unui popor care Îi fusese necredincios pe față, și nu ridică nicio clipă vocea, ci rostește o formulă de logodnă. Puterea nu stă în cuvintele mele. Duhul Sfânt este Cel care ține în picioare ce a promis El, și de aceea lucrul acesta nu se clatină în serile în care ți se clatină ție casa.
Uită-te la rândurile acelea unul câte unul, fiindcă exact ele sunt ce cauți tu de patruzeci de ani. El spune: te voi logodi cu Mine pe vecie. Apoi: în dreptate și în judecată. Apoi: în îndurare și în milostiviri. Apoi, încă o dată: în credincioșie.
Cinci lucruri puse pe masa aceasta. Dreptatea, judecata dreaptă, îndurarea, milostivirile, credincioșia. Numără cu mine cine le aduce: El, El, El, El și El. Nu există niciun rând în care să scrie ce aduci tu, pentru că nu ești partea care garantează legământul. Ești partea iubită în el. Iar în Osea 2:20 El adaugă lucrul pe care nu ți l-a promis nimeni în casa aceea: și vei cunoaște pe Domnul. Duhul Sfânt este Cel prin care cunoașterea aceea se face înăuntru, nu memoria bună și nu purtarea fără reproș.
Te voi logodi cu Mine pe vecie; te voi logodi cu Mine în dreptate și în judecată, în îndurare și în milostiviri. Te voi logodi cu Mine în credincioșie, și vei cunoaște pe Domnul.Osea 2:19, 20
Vocea care nu ridică vocea
Mai este ceva ce trebuie spus, pentru cine a crescut într-o casă unde adevărul venea mereu la volum mare. Un profet obosit a stat odată într-o peșteră și i s-a spus să iasă pe munte, fiindcă Domnul trece. A venit un vânt puternic, care rupea munții. Domnul nu era în vânt. A venit un cutremur. Domnul nu era în cutremur. A venit un foc. Domnul nu era în foc. Iar după foc a venit un sunet pe care limba în care a fost scris îl numește un glas de liniște subțire.
Nu ai fost chemat de vânt, de cutremur și de foc. În 1 Împărați 19:12 lucrul care L-a adus pe Domnul aproape a fost tăcerea aceea subțire de după, iar Duhul Sfânt este Cel care o face auzită înăuntru, acolo unde nu ajunge niciun radio.
Și nu este singurul loc unde se vede. Despre Robul Domnului, Isaia scrie că nu va striga, nu Își va înălța glasul și nu îl va face să se audă pe ulițe, că trestia frântă nu o va rupe și fitilul care fumegă nu îl va stinge. Dacă în casa ta puterea s-a arătat mereu prin cât de tare se putea vorbi, abia acum poți auzi cât de mare este El: are toată puterea și nu are nevoie să o dovedească peste tine.
Iar dacă o parte din tine a rămas la șapte ani, pe hol, cu spatele la perete, ascultă ce spune Dumnezeu că face cu inimile. Vă dau o inimă nouă, spune El, și pun în voi un duh nou; iau din voi inima de piatră și vă dau o inimă de carne. Inima aceea nouă este a ta, și nu ți-a fost dată ca răsplată pentru o purtare bună. În Ezechiel 36:26 și 27 El spune și cine o face să umble: pun Duhul Meu în voi și vă voi face să umblați. Nu rămâi singur cu o inimă nouă și cu instrucțiuni pe hârtie. Duhul Lui merge înăuntru, cu tine.
Nu ai de dat niciun examen ca să intri într-un lucru în care ai fost adus. În Romani 2:4 este scris că bunătatea lui Dumnezeu este cea care te duce la pocăință, adică nu strigătul te-a întors, ci blândețea Lui, iar Duhul Sfânt este Cel care duce blândețea aceea până în locul din tine care încă stă pe hol și numără pași.
Așa că îți spun limpede ce se întâmplă acum. Nu ți se cere să te încrezi în tine. Ți se cere să te uiți la cine a jurat, iar Cel care a jurat nu Își schimbă tonul la nouă seara.
Dacă vocea aceea veche se ridică în tine și spune: bine, dar poate nu pentru mine, uită-te cu cine vorbea Dumnezeu în Osea. Vorbea cu un popor prins în necredincioșie, în plin, fără scuze. Iar cuvintele pe care le-a ales pentru ei nu au fost cuvinte de judecată. Au fost cuvinte de logodnă.
Nu îți cer să simți ceva anume în seara aceasta. Simțirea vine când vine, iar dacă vine mai târziu decât cuvintele, nu s-a stricat nimic. Îți cer doar să rostești cu gura ta ce a rostit El întâi.
Declare this over yourself
Poți rosti lucrurile de mai jos pentru că ești în Hristos, iar autoritatea Lui stă în spatele lor, nu tăria vocii tale. Cuvântul lui Dumnezeu le-a rostit întâi, și Duhul Sfânt este Cel care le face vii în tine în timp ce le spui. Rostește-le cu mâna deschisă: El răspunde în felul Lui și la vremea Lui, iar rezultatul rămâne al Lui.
- Radioule dat mai tare, tu nu mai ești vocea care hotărăște ce rămâne spus în casa mea. Ce a rostit Dumnezeu despre mine la volum mic stă în picioare, fiindcă El S-a legat pe Sine, nu pe mine. În Numele lui Isus, vorba bună rostită peste mine nu se mai ia înapoi la nouă seara.
- Teamă că sunt oaspete aici, tu pleci de la patul meu și nu îmi mai împături haina în fiecare seară. Cuvântul lui Dumnezeu spune că legământul acesta a fost jurat pe vecie, în îndurare și în credincioșie, așa că nu mai dorm cu bagajul făcut într-o casă care m-a primit. Haina merge în dulap, lângă celelalte.
- Doamne, Tu ești Cel care a jurat întâi și Tu nu Îți iei cuvântul înapoi. Duhul Sfânt ține viu în mine astăzi tot ce ai rostit, iar eu Îți răspund cu palmele împreunate. Citesc de azi rândurile Tale cu voce tare, fiindcă toate cinci sunt ale Tale.
Osea 2:19
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
