Sorin scoate pâinea din cuptor la trei și un sfert dimineața, în brutăria unde lucrează de nouă ani, într-un oraș al cărui nume încă îl pronunță puțin greșit.
Are un fel al lui de a așeza tăvile, cu cotul, ca să nu piardă o secundă. Colegii îl lasă în pace la ora asta. Este cel mai bun ceas din tot schimbul: cuptorul respiră, geamul se aburește, și mirosul acela cald se ridică în încăpere ca și cum ar fi acasă, deși nu este acasă.
Telefonul vibrează în buzunarul șorțului la patru fără douăzeci. Acasă este mai târziu, și tatăl lui nu doarme nici el de ani de zile.
Vine la primăvară. Asta îi spune. Vine la primăvară, ia trenul, stă două săptămâni, aduce și niște nuci.
Sorin spune bine, tată, și pune telefonul la loc în șorț, și scoate tava următoare, fiindcă mai are unsprezece.
A noua oară. Nu se ceartă și nu îl ia la întrebări. Nici nu se mai supără, iar asta ar trebui să fie o veste bună și nu este, pentru că un om care nu se mai supără a încetat, undeva pe drum, să mai aștepte ceva.
Numai că lecția nu a început la telefonul acela.
A început pe peronul al doilea, în gara orașului de acasă, într-o sâmbătă, la ora șase.
Avea nouă ani. Avea o geantă de pânză cu un tricou, o carte și un măr, făcută de el, singur, cu o seară înainte. Tatăl lui spusese la telefon: sâmbătă, la șase, te iau. Trenul de șase a venit și a plecat. Sorin a rămas pe peron până la cel de opt și zece, ca să fie sigur, pentru că poate a fost o încurcătură, poate a pierdut legătura, poate vine cu următorul.
Sâmbăta următoare la fel.
A treia sâmbătă mama nu a mai vrut să îl lase, și el s-a dus oricum, și a stat mai puțin, și când s-a întors nu a mai plâns. Aceea a fost ziua. Nu lacrimile sunt lucrul de reținut. Lucrul de reținut este ce a învățat un băiat de nouă ani în dimineața aceea, singur, cu geanta pe genunchi: un cuvânt dat este un sunet, iar sunetul se termină, și după el rămâne peronul.
De atunci Sorin nu a întârziat niciodată la o tură. Își ține cuvântul cu amândouă mâinile, cum ții un sac de făină ca să nu se rupă. Dar nu primește niciunul. Când cineva îi promite ceva, el zâmbește frumos și în capul lui pune deja lucrul acela deoparte, ca pe o tavă care nu va intra în cuptor.
Iar acum câteva luni, la o masă, cineva i-a spus cu multă bunătate că Dumnezeu i-a făgăduit ceva.
Și cuvintele acelea au urcat frumos, tot drumul, până la peronul al doilea, la ora șase, unde s-au oprit.
Jurământul nu a fost adăugat pentru El
Îngăduie-mi să iau întâi ceva de pe umerii tăi, pentru că apasă mai tare decât telefonul de la patru fără douăzeci.
Nimeni de aici nu îți va spune că nu te poți încrede pentru că nu te silești îndeajuns. Un om care a fost învățat pe un peron nu are o problemă de voință. Are o rană într-un loc foarte precis, exact acolo unde se primesc cuvintele altora, și rana aceea a fost făcută de altcineva, nu de el.
Acum uită-te la ceva ce se citește de mii de ani și tot îi scapă lumii.
Dumnezeu i-a făcut o făgăduință lui Avraam. Atât ar fi fost destul. Cerul nu are nevoie de martori și nu semnează în fața nimănui. Și totuși, fiindcă nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși: binecuvântând, te voi binecuvânta, și înmulțind, te voi înmulți (Evrei 6:13, 14).
Oprește-te aici o clipă, pentru că lucrul acesta este mai mare decât pare.
Un jurământ, între oameni, se adaugă atunci când cuvântul singur nu ține. Ridici mâna tocmai pentru că gura ta, singură, nu este de ajuns. Dar cuvântul lui Dumnezeu nu are lipsa aceea. Nu se poate întări, fiindcă nu se poate clătina. Așa că jurământul acela nu a fost adăugat pentru El.
A fost adăugat pentru tine. Ești pus printre moștenitorii făgăduinței, și tocmai de aceea a venit jurământul, fiindcă în Evrei 6:17 este scris limpede că Dumnezeu, vrând să arate și mai limpede moștenitorilor cât de neschimbat este planul Lui, a intervenit cu un jurământ. Iar Duhul Sfânt este Cel care duce lucrul acesta până la urechea unui om care nu mai crede promisiunile, și de aceea el ține și acolo.
Așa că Dumnezeu, vrând să arate și mai limpede moștenitorilor făgăduinței cât de neschimbat este planul Lui, a intervenit cu un jurământ, pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, noi, cei care am fugit la adăpost, să avem o încurajare puternică ca să ne prindem de nădejdea pusă înaintea noastră.Evrei 6:17, 18
Două lucruri care nu se pot schimba. Nu unul. Două.
Vezi ce s-a întâmplat acolo? Dumnezeu S-a aplecat la forma rănii tale. A știut că vine un om care a stat pe un peron până la trenul de opt și zece, și a pus a doua semnătură pe hârtia care nu avea nevoie de ea, ca omul acela să nu rămână afară din pricina a ceea ce l-a învățat altcineva.
Nu ți s-a cerut să te dezveți de peron. Ți-a fost dat un temei care nu depinde de cât de bine te vindeci tu de el, fiindcă Evrei 6:18 spune că este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, iar Duhul Sfânt sprijină lucrul acesta în tine în fiecare dimineață în care te trezești tot cu neîncrederea aceea în piept. Temeiul nu stă pe încrederea ta. Stă pe firea Lui.
Și mai este ceva, mai adânc decât jurământul.
Tatăl tău pământesc a spus sâmbătă, la șase. Dumnezeu nu spune numai când. Dumnezeu spune cine. Nu Se leagă printr-o programare, ci prin ceea ce este El, iar dacă El ar călca cuvântul, ar înceta să fie El Însuși, și lucrul acesta nu se poate întâmpla.
Nici nu a fost pusă pe umerii tăi vreo probă înainte de a fi primit ceva. Ai fost adus înăuntru prin făgăduință, nu prin dovadă, iar Galateni 3:29 spune că, dacă ești al lui Hristos, ești din neamul lui Avraam și moștenitor prin făgăduință. Duhul Sfânt este Cel care îți mărturisește lucrul acesta în adâncul tău, și de aceea nu ai nimic de dovedit înainte de a fi al Lui.
Iar dacă zece ani ai spus da la telefon și ai pus lucrul deoparte în capul tău, nimic din tot ce ai pus deoparte nu a desfăcut ce a jurat El. Făgăduința aceasta este a ta, și a fost jurată înainte să te obișnuiești tu să nu mai aștepți, pentru că Evrei 6:19 numește nădejdea aceasta o ancoră a sufletului, tare și neclintită. Duhul Lui o ține unde a fost înfiptă, nu unde ajunge inima ta într-o dimineață grea.
Uite ce vreau să vezi, acolo, la cuptor, la patru fără douăzeci.
Nu ți se cere astăzi să te încrezi mai mult. Nu ți se cere să te faci un om care nu a stat niciodată pe peronul acela.
Ți se cere doar să te uiți la a doua semnătură.
Făgăduința a venit prima, și era deja bună. Jurământul a venit după, și a venit pentru tine, ca să ai două lucruri de care să te ții cu amândouă mâinile, cum ții un sac de făină ca să nu se rupă. Cerul S-a aplecat la înălțimea unui băiat de nouă ani cu o geantă de pânză pe genunchi, și a semnat de două ori.
Așa că poți să lași jos munca aceea de a te feri. Nu mai ai de păzit ușa aceea. Nu tu ții legământul acesta închegat, și de aceea el nu se rupe la ora șase.
Declare this over yourself
Rostește-le cu voce tare, cu mâinile strânse. Ai temei să vorbești, pentru că în Hristos legământul acesta ți-a fost dat, nu ți-a fost vândut, iar Duhul Sfânt este Cel care face viu Cuvântul în gura ta. Vorbește peronului, vorbește fricii, niciodată unui om din familia ta, și lasă restul la El, care lucrează în felul Lui și la vremea Lui: nu voia mea, ci a Lui.
- Peron de la ora șase, tu nu mai ești școala mea. Ai avut nouă ani ai mei și nu mai primești niciun an de acum înainte. Cuvântul lui Dumnezeu spune că sunt două lucruri care nu se pot schimba, și eu stau pe amândouă.
- Frică de a mai aștepta ceva, ieși din casa mea în Numele lui Isus. Cerul S-a aplecat până la un băiat cu o geantă de pânză pe genunchi și a semnat a doua oară, și lucrul acesta nu are legătură cu cât de bine mă vindec eu. Ancora mea este bătută acolo unde a bătut-o El.
- Doamne, Tu ești Cel care ai jurat pe Tine Însuți, și Cuvântul acesta stă când nu stă nimic altceva. Duhul Sfânt îl face viu în mine chiar în dimineața aceasta, în Numele lui Isus. Îmi desfac mâinile de pe ușa pe care o păzeam și le pun una peste alta, ținute.
Evrei 6:17
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
