Ionuț simte și acum mirosul de lac de parchet amestecat cu igrasie, și l-a simțit ultima oară acum unsprezece ani.
Sala de la subsol. Douăzeci și două de scaune pliante, metalice, cu șezutul de plastic, unul dintre ele șchiop la piciorul din stânga. O masă pliantă la mijloc, cu picioarele desfăcute strâmb. Un bec fără abajur. Patru oameni pe scaune și el în picioare, fiindcă nu i-a spus nimeni să se așeze și nu a îndrăznit să tragă un scaun singur.
Nu spun ce s-a discutat acolo. Nu este treaba paginii acesteia, nu am fost de față și nu are nicio legătură cu ce urmează.
Spun doar ce a rămas. A vorbit vreo șapte minute. Apoi a fost liniște. Apoi cineva a spus o propoziție scurtă, s-au ridicat toți patru și au urcat scările. Iar el a rămas să strângă scaunele, fiindcă asta era treaba lui în casa aceea de opt ani, și le-a strâns pe toate douăzeci și două, singur, clac după clac, sub becul acela.
Pe hol este o chiuvetă. O chiuvetă mică, de smalț, cu robinetul care picură. Și-a spălat mâinile acolo înainte să urce, deși nu atinsese nimic.
Unsprezece ani mai târziu, își spală mâinile în bucătăria lui și este iar în sala aceea.
Refacerea a devenit un obicei, ca fumatul. Reia ședința. De data asta spune altfel propoziția a treia. De data asta nu se bâlbâie la minutul patru. De data asta se așază pe scaunul șchiop, ca să nu pară că stă drepți în fața lor. A jucat scena de mii de ori, în duș, la volan, la coadă la casă, și de fiecare dată încearcă să iasă din cameră curat.
Și de fiecare dată camera îi dă exact același răspuns.
Asta este partea pe care nu o poate explica nimănui. Nu mai vrea dreptate. A trecut de mult peste asta. Vrea doar să se simtă curat o singură zi, dimineața, când se spală pe față, fără să audă clac.
Poți să închizi robinetul, pentru că tu ai camera ta.
Poate nu are scaune pliante. Poate este un birou cu jaluzele. Poate este un hol, o mașină, o bucătărie, un colț de curte după slujbă. Poate au fost patru oameni, poate a fost unul singur, poate a fost toată sala.
Și tu te întorci acolo. Nu fiindcă îți place. Te întorci fiindcă undeva, în tine, s-a lipit ideea că din camera aceea trebuie să ieși curat, altfel nu ești curat nicăieri.
Iar camera nu are cu ce. Nu a avut niciodată.
Camera aceea nu are cu ce să te curețe
Îngăduie-mi întâi să iau o greutate de pe umerii tăi, fiindcă apasă mai tare decât ședința.
Nimeni de aici nu îți spune că repetarea aceea este un semn de slăbiciune sau de imaturitate. Nu este. Este ce face un om cinstit când i s-a pus în cârcă o vină pe care nu are unde să o lase jos. Mintea ta se întoarce în sala aceea fiindcă acolo a fost pusă greutatea, și pare logic ca tot acolo să fie și ridicată. Este logic. Doar că nu funcționează, și acum vedem de ce.
O cameră poate să pună o povară pe un om. O cameră nu poate să o ia. Nu are cu ce. Nu sunt acolo decât scaune pliante, o masă strâmbă și niște oameni care au plecat de mult acasă și care, foarte probabil, nu mai țin minte seara aceea așa cum o ții tu.
Curățirea, în Scriptură, vine întotdeauna de undeva din afara omului și din afara camerei. Nu se produce prin repetare și nu se produce prin explicații mai bune. Se toarnă peste el. Iar cartea Evrei o spune într-un fel pe care nu îl poți citi de două ori fără să ți se schimbe respirația:
Să ne apropiem cu o inimă adevărată, în deplină încredințare a credinței, având inimile stropite și curățite de un cuget rău și trupul spălat cu apă curată.Evrei 10:22
Uită-te la verbe. Stropite. Curățite. Spălat. Niciunul dintre ele nu îl face omul asupra lui însuși.
Ai primit o inimă stropită și curățită de un cuget rău, și lucrul acesta nu s-a hotărât în subsol. În Evrei 10:22 este scris chiar așa, iar Duhul Sfânt este Cel care duce curățirea aceasta până la nivelul la care tu o simți, nu doar la nivelul la care o crezi teoretic.
Iar cuvântul apă curată nu este o metaforă frumoasă pe care a inventat-o cineva. Vine dintr-o făgăduință veche, spusă unor oameni care se simțeau spurcați și fără drept de intrare nicăieri. Dumnezeu le-a spus, prin Ezechiel, că El va stropi apă curată peste ei și vor fi curați, și că îi va curăți de toate necurățiile lor. El toarnă. Ei stau.
Ești curățit prin apă care nu a ieșit din tine, chiar în ceasul acesta. În Ezechiel 36:25 este scris că El stropește apă curată peste noi și suntem curați, iar Duhul Sfânt este Cel care ține făgăduința aceasta lipită de un om care se spală pe mâini de unsprezece ani fără folos.
Și acum ajungem la deosebirea care schimbă totul, fiindcă ea este chiar numele acestei categorii. Tu cauți o spălare. Ce s-a dat este o trecere.
O spălare te lasă pe același mal. Te freci, te clătești, te usuci și rămâi exact unde erai, cu aceeași priveliște în față. O trecere te scoate pe celălalt mal. Israel nu a fost spălat în Egipt. A fost trecut, într-o noapte, dincolo de apă, iar dimineața priveliștea era alta și drumul înapoi nu mai exista. Nu s-a schimbat curățenia lor. S-a schimbat locul unde stăteau.
Ai fost trecut dincolo, nu doar frecat pe la margini. În Evrei 10:19 și 20 este scris că avem intrare liberă în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus, pe calea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El, iar Duhul Sfânt este Cel care te ține pe malul acesta când mintea ta se pregătește să reia ședința.
Un lucru despre care nu vorbește nimeni: partea grea nu este să crezi că Dumnezeu te-a iertat. Partea grea este ce faci sâmbătă dimineața, când mirosul de lac de parchet îți vine de nicăieri și tot corpul îți spune că lucrurile nu stau bine cu tine. Corpul minte în dimineața aceea. Nu din răutate. Din obișnuință.
Ești ținut de Cel care a făgăduit, și nu de starea ta de duminică dimineața. În Evrei 10:23 este scris să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, fiindcă credincios este Cel ce a făgăduit, iar Duhul Sfânt este Cel care ține de tine în zilele în care tu nu ții de nimic.
Iar despre pata pe care crezi că o mai vezi, Isaia a scris cea mai îndrăzneață propoziție din toată cartea: veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul, și dacă păcatele voastre sunt ca purpura, se vor face albe ca zăpada. Purpura nu iese la spălat. Se știa asta atunci. Tocmai de aceea a ales-o El.
Uite ce vreau să vezi, acolo, cu mâna pe robinet.
Nu îți cer să ierți pe cineva chiar acum. Nu îți cer să te întorci nicăieri și nu îți cer să vorbești cu nimeni. Iertarea vine, și vine mai ușor decât crezi, dar nu de la ea începem, fiindcă tu nici nu mai ceri dreptate. Tu ceri să te simți curat.
Așa că astăzi facem un singur lucru: încetăm să mai cerem apă de la o cameră care nu are apă.
Ședința aceea nu se va juca niciodată destul de bine. Nu există varianta în care tu spui propoziția a treia perfect și ieși pe scări alb ca zăpada. Nu pentru că nu meriți, ci pentru că nu de acolo se dă lucrul acesta. Ai umblat unsprezece ani la robinetul greșit.
Robinetul cel bun a fost deschis pe un deal, în afara cetății, cu mult înainte să existe sala aceea și scaunele acelea.
Ești curat astăzi, și nu fiindcă ai reușit în sfârșit să spui bine propoziția a treia. În Isaia 1:18 este scris că păcatele ca purpura se fac albe ca zăpada, iar Duhul Sfânt este Cel care așază albul acela peste un om exact sâmbătă dimineața, când vine mirosul.
Și de aici încolo, când vine mirosul de lac de parchet, nu îl mai combați cu argumente. Îl întâmpini cu un fapt: am fost spălat, și nu de mine.
Declare this over yourself
Rostește-le cu voce tare, cu mâinile sub apă. În Hristos ai temei să vorbești, pentru că locul acesta ți-a fost dat și nu se dă dintr-o sală de ședință. Vorbește rușinii, fricii și amintirii, niciodată vreunuia dintre oamenii de pe scaunele acelea, și binecuvântează-i pe toți patru, pe nume, dacă poți. Cum lucrează El și când lucrează rămâne al Lui: nu voia mea, ci a Lui, în felul Lui și la vremea Lui. Iar Duhul Sfânt este Cel care duce cuvintele acestea mai departe de gura ta, așa cum este scris că El poartă Cuvântul.
- Sală de la subsol cu scaune pliante, tu nu ești locul unde mă spăl eu. Cuvântul lui Dumnezeu spune că am inima stropită și curățită de un cuget rău și trupul spălat cu apă curată, iar apa aceea nu a curs niciodată din chiuveta de pe hol. Am strâns scaunele acelea pentru ultima oară.
- Frică de a rămâne pătat pentru totdeauna, ieși din casa mea în Numele lui Isus. Scriptura spune că El stropește apă curată peste noi și suntem curați, iar Duhul Sfânt ține făgăduința aceasta lipită de mine și sâmbăta dimineața. Am trecut dincolo și nu mai locuiesc în camera aceea.
- Doamne, Tu m-ai spălat cu apa Ta și nu cu a mea, și de aceea mă apropii fără să mă mai scuz. Este scris că am intrare liberă prin sângele lui Isus, pe calea nouă și vie, iar Duhul Tău îmi ține cugetul liniștit când mintea vrea să redeschidă ședința. Îmi țin mâinile sub apa care curge, în Numele lui Isus, și merg mai departe.
Evrei 10:22
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
