Delia ține ceașca sub robinet și se uită la fereastra de deasupra chiuvetei, care noaptea nu arată nimic din afară și îi arată bucătăria pe dinăuntru.
Ceașca este a ei, cea albă cu buza ciobită într-un loc, în care nu bea nimeni altcineva. A spălat-o deja. Apa curge peste degetele ei și peste smalț, și curge de mult, fiindcă ea nu spală, ea stă.
Este singurul moment din zi în care nu are ceva de citit în față.
Are treizeci și opt de ani și un fel de a fi ordonat care i-a folosit toată viața. Verifică. Compară. Nu spune un lucru pe care nu îl poate susține. Anul acesta a citit trei cărți despre nădejde, una dintre ele de două ori, cu creionul, și poate să îți explice foarte curat de ce nădejdea din Scriptură nu este optimism și nu are legătură cu firea omului. Explicația ei este bună. A folosit-o și altora.
Ceea ce nu poate spune nimănui este că, în ea, cuvântul acesta nu a aprins niciodată nimic.
Nu s-a supărat pe Dumnezeu. Ar fi mai simplu dacă s-ar fi supărat. Doar că, undeva pe drum, a hotărât fără să bage de seamă că lucrurile intră în ea pe un singur drum, prin cap, și că, dacă va înțelege destul de bine, la un moment dat va simți și ea ceva. Așa că a mai citit o carte. Și încă una.
Apa se face rece pe degete.
Se uită în geam și, dincolo de reflexia ei, vede ușa bucătăriei rămasă deschisă și dunga de lumină de pe hol. Se uită la ea o vreme, fără să înțeleagă de ce i se pare importantă, și apoi îi vine gândul acesta, deodată, ca o piatră pusă pe masă: ceașca aceasta este curată de unsprezece minute.
Nu mai spală nimic. Stă la mal.
Închide robinetul. Liniștea din bucătărie este mai mare decât se aștepta, și mâinile îi rămân ude, întinse deasupra chiuvetei, fiindcă nu știe încotro să le ducă.
Poate stai și tu la o chiuvetă. Poate nu la o chiuvetă. Poate la o pagină pe care o recitești a treia oară, poate în mașină, în parcarea de la serviciu, cu motorul oprit. Cauți încă un motiv bun de nădejde, îl găsești, este chiar bun, și tot nu se întâmplă nimic în tine. Și, fiindcă ești un om cinstit, nu te prefaci. Stai acolo cu apa curgând și te întrebi, foarte încet, dacă nu cumva la tine lipsește chiar bucata cu care se primește.
Nu îți lipsește nicio bucată. Îți lipsește o trecere, și trecerea nu se face din partea aceasta a apei.
Nădejdea, și apele adunate
Vreau să pornesc de la un verset ciudat, și vreau să spun de la început ce este în el potriveală de cuvinte și ce este învățătură, ca să nu se amestece.
Doamne, nădejdea lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi acoperiți de rușine. Cei ce se abat de la Mine vor fi scriși pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.Ieremia 17:13
În ebraică, cuvântul tradus aici „nădejde” se scrie exact ca acela care înseamnă „adunare de ape”, cuvântul folosit în Geneza 1:10, când Dumnezeu strânge apele la un loc și le pune un nume. Este o potriveală de cuvinte, care se vede în limba veche și se pierde în a noastră. Nu este o învățătură, nu este o dovadă și nu construiesc nimic pe ea. O spun fiindcă ține minte două lucruri deodată, și amândouă sunt adevărate în versetul acesta pe alte temeiuri: Dumnezeu este nădejdea poporului Său, și Dumnezeu este izvorul apelor vii.
Iar tu ai nevoie de amândouă în seara aceasta, și le ai pe amândouă în același loc.
Ești curățat, chiar acum, în timp ce citești, și nu de propria ta stăruință. În Ezechiel 36:25 Dumnezeu spune că va stropi apă curată peste noi și vom fi curați, că ne va curăți de toate necurățiile noastre. Iar puterea nu stă în propoziția mea: Duhul Sfânt este Cel care duce până la capăt ce a spus El, și tocmai de aceea lucrul acesta ține și într-o seară în care nu simți absolut nimic.
Uită-te acum la ce spune Dumnezeu mai devreme, în aceeași carte, despre ce facem noi în locul acesta.
Poporul Meu a făcut două rele: pe Mine M-au părăsit, izvorul apelor vii, și și-au săpat fântâni, fântâni crăpate, care nu țin apa.Ieremia 2:13
Două rele, și al doilea este cel care ne privește pe noi, cei care gândim mult. O fântână săpată de mine este un lucru cinstit, muncit, făcut cu sudoare. Nu este o prostie. Argumentele mele pentru nădejde sunt bune. Cărțile sunt bune. Numai că un vas săpat de mine ține exact atâta apă cât ține crăpătura din el, iar la unsprezece noaptea toate crăpăturile se văd.
Ai primit apă dintr-o mână care nu este a ta. Ieremia 2:13 nu îl ceartă pe om fiindcă a săpat prost, ci fiindcă a plecat de la izvor, iar Duhul Lui este Cel care te duce înapoi acolo fără să te umilească pe drum, pentru că nu așa lucrează El cu nimeni.
Și mai este ceva ce trebuie spus limpede, fiindcă tu, cel care citește, ai o minte care se va întoarce la asta la trei dimineața: nu ți se cere să simți ca să primești. Simțământul vine uneori înainte, alteori mult după, alteori vine ca o liniște atât de obișnuită încât o ratezi complet. Iar la izvor se vine cu mâinile goale, ceea ce un om amorțit poate face la fel de bine ca un om în lacrimi.
Locul acesta curat este al tău, și nu ți l-a dat efortul. Isus a stat în picioare în ziua cea mare a sărbătorii și a strigat, în Ioan 7:37, că dacă însetează cineva să vină la El și să bea. A strigat. Nu a explicat. Duhul Sfânt este Cel despre care vorbea acolo, și tot El este Cel care face din invitația aceea ceva ce se întâmplă, nu doar ceva ce se știe.
Deci ce lipsește nu este o spălare mai temeinică. Este o trecere.
O spălare te lasă unde erai, mai curat. O trecere te scoate de pe un mal și te pune pe altul, și de partea cealaltă nu mai freci nimic, fiindcă acolo nu se mai pune problema. Poporul acela a intrat în apă la un capăt și a ieșit în altă țară.
Ești de partea cealaltă a apei, și lucrul acesta nu se măsoară cu ce ai simțit astăzi. Ieremia 17:13 Îl numește pe Dumnezeu nădejdea unui popor întreg, nu răsplata celor care ajung să simtă corect, iar Duhul Sfânt este Cel care ține adevărul acesta ridicat deasupra unei seri în care mâinile îți sunt reci și mintea îți este obosită.
Poți să închizi robinetul.
Nu îți cer să te prefaci că simți ceva. Nu îți cer să fii alt fel de om decât ești, și nu ai fost niciodată în urmă la nimic. Îți cer doar să întinzi mâinile și să le lași sub ceva ce curge din altă parte decât din tine.
Ai primit ce nu se putea scoate prin frecare. Scriptura spune că El toarnă apa curată și că El este izvorul, iar Duhul Sfânt este Cel care duce lucrul acesta din pagină până în trupul tău obosit, în bucătăria aceasta, la ora aceasta.
Ceașca este curată. Era curată și la primul minut.
Acum întinde mâinile.
Declare this over yourself
Cuvintele acestea nu sunt o formulă și nu deschid nimic cu forța. Le rostește un om care stă în Hristos, iar autoritatea Lui este cea care le ține, nu limpezimea mea de astăzi. Duhul Sfânt este Cel care duce mai departe ce a promis Dumnezeu în Ezechiel 36:25, și de aceea ele rezistă. Le spun sub voia Lui, nu voia mea, ci a Lui, și oricum ar răspunde El în zilele care vin, izvorul rămâne izvor și nu se mută.
- Robinet, oprește-te acum, fiindcă ceașca aceasta este curată de la primul minut. Nu mai spăl un lucru deja spălat, ci stau de partea cealaltă a apei. Dumnezeu a spus că El toarnă apă curată peste noi și că vom fi curați, și lucrul acesta a ieșit din mâna Lui.
- Frică, ascultă-mă o dată în bucătăria aceasta. Mintea mea nu este pragul, și nu ea hotărăște cine trece. În Numele lui Isus, sunt un om curățat de Cel care toarnă, nu de cel care freacă.
- Doamne, Tu ești izvorul apelor vii, și fântânile săpate cu mâna mea nu au ținut niciodată apa. Tu ai turnat, iar eu am primit, și trecerea aceasta este a Ta de la un capăt la altul. Îmi țin amândouă mâinile sub apa care curge și rămân aici, dincolo.
Ieremia 17:13
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
