Sala era la parterul unui bloc, cu scaune de plastic albastre și cu un cablu lipit pe podea cu bandă adezivă neagră, ca să nu se împiedice nimeni. Din patru în patru minute, boxa fluiera. Un fluierat subțire, ascuțit, care intra pe la tâmple.
Fata avea unsprezece ani și stătea pe rândul patru, cu mâinile sub picioare.
Omul din față ținea microfonul prea aproape de gură și rostea un singur cuvânt mai tare decât toate celelalte. Pocăiește-te. Îl spunea și boxa fluiera după el, ca și cum până și aparatul ar fi tresărit. Îl spunea uitându-se peste rânduri, și fiecare copil din sala aceea era convins că se uita fix la el.
Ea a ieșit de acolo cu cuvântul acela lipit de piele, și l-a purtat treizeci de ani.
Nu l-a uitat niciodată. Îl aude și acum când vede o clădire cu geamuri mari și scaune puse în rânduri. Îl aude când cineva începe o propoziție cu "ar trebui". Nu are nimic împotriva cuvântului. Are ceva împotriva volumului la care i-a fost dat.
Și mai este ceva, iar acesta este lucrul greu.
I s-a strigat de nenumărate ori ce are ea de făcut. Nu i-a spus nimeni niciodată, așezat lângă ea, la nivelul ochilor, cu vocea la volumul la care se vorbește cu un om, ce s-a făcut deja.
Nimeni nu i-a spus încet: s-a sfârșit.
Așa că a rămas cu jumătate de veste. Jumătatea care cere. Jumătatea care dă nu a ajuns niciodată la rândul patru, poate pentru că nu se poate striga. Poate că vestea aceasta nu încape într-un microfon.
Stai jos lângă mine. Nu ridic vocea. Vreau doar să îți arăt la ce ești chemat să răspunzi, înainte să îți ceară cineva ceva.
Ce s-a rostit înainte să ți se ceară ceva
Ultimele cuvinte ale lui Isus pe cruce, în evanghelia după Ioan, sunt trei cuvinte în românește și unul singur în limba în care au fost scrise. S-a sfârșit. Cuvântul acela nu înseamnă "am obosit" și nu înseamnă "s-a terminat cu mine". Înseamnă: a fost dus până la capăt. Lucrarea și-a atins ținta.
Și uită-te la ce urmează imediat, fiindcă acolo se rupe tot ce ai învățat despre volum. Nu scrie că a strigat lucrul acesta peste mulțime. Scrie că a rostit cuvântul, apoi Și-a plecat capul.
Nu ai fost lăsat cu ceva de terminat. În Ioan 19:30 lucrarea este declarată dusă la capăt de Cel care o făcea, nu de cel care privea, iar Duhul Sfânt este Cel care duce vestea aceasta de la o pagină până în oasele unui om, și de aceea ea ține și după ce se stinge boxa.
Când a luat oțetul, Isus a zis: S-a sfârșit. Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.Ioan 19:30
Mielul, și noaptea de la care începe totul
Ca să vezi ce s-a sfârșit acolo, trebuie să te duci mult mai devreme, la o noapte în care un popor de robi stătea în case cu ușile însemnate. Mielul era luat în casă, era cunoscut, apoi era jertfit, iar sângele lui stătea între familia dinăuntru și moartea care trecea pe stradă. Aceea a fost prima noapte de Paște, și nimeni din casele acelea nu a ieșit ca să își câștige dimineața. Au stat înăuntru, și moartea a trecut pe lângă ei.
Când Ioan Botezătorul L-a văzut pe Isus venind spre el, nu a spus: iată Învățătorul. A spus: iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. A folosit cuvântul de la noaptea aceea.
Iar Pavel scrie limpede lucrul pe care sala aceea nu ți l-a spus: Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit. Jertfa aceasta este a ta și nu ai adus tu mielul la ea. În 1 Corinteni 5:7 lucrul este scris la timpul trecut, ca ceva încheiat, iar Duhul Sfânt este Cel care așază adevărul acesta peste un om care a crescut convins că are de reparat ceva înainte să aibă voie să se apropie.
Mormântul, și verdictul
Dacă povestea s-ar fi oprit vineri seara, ar fi rămas o moarte frumoasă și nimic mai mult. Nu s-a oprit.
A treia zi, femeile au venit la mormânt cu miresme, adică au venit pregătite pentru un trup. Au găsit piatra dată la o parte și un mesager care le-a spus să nu se mai teamă, fiindcă Cel pe care Îl caută nu este acolo: a fost înviat, așa cum spusese.
Mormântul gol nu este o minune în plus, pusă la sfârșit ca să impresioneze. Mormântul gol este verdictul. Tatăl S-a uitat la tot ce a făcut Fiul Său și a rostit sentința în singurul fel în care se putea rosti: L-a ridicat din morți. Un mormânt gol înseamnă că jertfa a fost primită și că nu a mai rămas nimic de plâns.
Ai primit un Mântuitor viu, nu amintirea unui om bun. În Matei 28:6 mesagerul spune că nu este acolo, fiindcă a înviat cum a spus, iar Duhul Sfânt este Cel care face din propoziția aceasta o certitudine în tine, nu o informație.
Și încă un lucru, pentru urechea ta care a auzit numai reproș. La Iordan, când Isus a ieșit din apă, s-a auzit un glas din cer care a spus: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea. Glasul acela a vorbit înainte de vreo minune, înainte de vreo predică, înainte ca Fiul să fi făcut ceva ce se putea trece pe o listă.
Ține minte forma. Verdictul Tatălui asupra Fiului Său a venit înainte de lucrare, și a fost rostit din nou după lucrare, când L-a ridicat din morți. Iar cine este în Fiul stă acum înăuntrul aceluiași verdict. În Matei 3:17 plăcerea Tatălui este rostită cu voce tare peste Fiul, și Duhul Sfânt este Cel care o poartă mai departe peste cei care sunt ai Fiului.
Deschide mâinile.
Nu îți cer să promiți nimic în seara aceasta. Nu îți cer să te îndrepți întâi. Ordinea aceea a fost răsturnată la Iordan, unde Tatăl a spus ce simte despre Fiul Său înainte ca Fiul să fi făcut vreo minune, și a fost răsturnată din nou pe cruce, unde lucrarea a fost dusă la capăt fără să fi fost întrebat nimeni dacă este pregătit.
Ești chemat cu voce mică. În Romani 2:4 este scris că bunătatea lui Dumnezeu este cea care te duce la pocăință, deci nu strigătul te aduce acasă, ci blândețea Lui, iar Duhul Sfânt este Cel care poartă blândețea aceasta până la rândul patru, unde stai tu cu mâinile sub picioare.
Iar dacă ceva în tine spune: bine, dar eu am auzit prea mult, prea tare, prea mulți ani, ascultă cum se termină scena de la mormânt. Prima propoziție rostită acolo către niște oameni speriați a fost: nu vă temeți. Aceea a fost întâia vorbă a dimineții celei noi.
Declare this over yourself
Poți rosti lucrurile de mai jos pentru că ești în Hristos, iar autoritatea Lui stă în spatele lor, nu tăria vocii tale. Cuvântul lui Dumnezeu le-a rostit întâi, și Duhul Sfânt este Cel care le face vii în tine în timp ce le spui. Rostește-le cu mâna deschisă: El răspunde în felul Lui și la vremea Lui, iar rezultatul rămâne al Lui.
- Vocea aceea ridicată peste mine, taci acum, fiindcă nu tu ai ultimul cuvânt în casa aceasta. Isus a spus s-a sfârșit și Și-a plecat capul, deci lucrarea a fost dusă până la capăt fără microfon și fără mine. În Numele lui Isus, cuvântul strigat peste mine se așază sub cuvântul rostit la cruce.
- Frică că dosarul meu a rămas deschis, ieși de la masa mea și nu te mai așeza pe scaunul de lângă mine. Cuvântul lui Dumnezeu spune că Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit, și că piatra a fost dată la o parte, deci cazul meu s-a încheiat cu un mormânt gol. Nu mai aștept o sentință care a fost deja rostită.
- Isuse, Tu ești Mielul dat pentru mine și Tu ești Cel viu, ieșit din mormânt. Verdictul pe care Tatăl L-a rostit asupra Ta când Te-a ridicat din morți este cerul deschis sub care stau eu astăzi, și Duhul Sfânt îl ține viu în mine. Primesc cu mâinile goale ce ai dus Tu până la capăt.
Ioan 19:30
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
