Scaunul este lângă fereastră, în camera din față.
Are pe el rufe împăturite. Prosoape, două cearșafuri, tricourile de bumbac ale mamei tale, teancul acela care se face marțea și se duce în dulap joia, iar între marți și joi stă pe scaun.
Numai că nu mai este marți. Este de șase ani.
Se face teancul nou peste teancul vechi. Se ia de sus. Scaunul nu s-a golit de foarte multă vreme, și tu treci pe lângă el de cel puțin douăzeci de ori pe zi.
Pe scaunul acela te rugai.
Nu era nimic special la el. Un scaun de lemn, cu spătarul drept, care scârțâie la mijloc dacă te lași pe spate. Dar acolo stăteai dimineața, cu picioarele pe covor, cu Biblia pe genunchi, și acolo ai spus lucrurile pe care nu le-ai spus nimănui altcuiva.
Nu te-ai certat cu Dumnezeu. Asta este partea pe care nu o poți explica nimănui.
Dacă te întreabă cineva, spui că te rogi, și nu minți. Te rogi. Te rogi în hol, în picioare, cât fierbe ceainicul. Trei propoziții. Doamne, ajută-mă azi. Doamne, ai grijă de ea. Doamne, iartă-mă.
Te rogi și în mașină, la semafor. Te rogi când o ridici pe mama ta din pat și te doare spatele. Nu ai plecat nicăieri.
Dar de șase ani nu te-ai mai așezat.
Și lucrul acesta are o mărime foarte precisă. Nu este o prăpastie. Sunt vreo doi metri de covor și un teanc de rufe. Atât. Doi metri pe care îi treci de douăzeci de ori pe zi și pe care nu îi faci niciodată în direcția aceea.
Ai încercat de câteva ori. Te-ai oprit lângă scaun cu rufele în brațe și ai stat acolo trei secunde. Apoi ai dus rufele în dulap și ai plecat mai departe, pentru că pastilele erau la ora două și ora două nu așteaptă.
Așa arată distanța ta: nu departe. Aproape. Aproape de șase ani.
În ce să ne întoarcem
La noi, când cineva se rătăcește pe munte, nu se strigă tare. Se aprinde o lumină jos, în sat, și se ține aprinsă. Cine caută drumul nu are nevoie de un glas care îi spune cât de departe a ajuns. Are nevoie de un punct fix spre care să se miște.
Cuvântul pe care noi îl traducem pocăință nu înseamnă, în limba în care a fost scris întâi, să te simți rău. Înseamnă întoarcere. O schimbare de direcție a trupului. Cineva care mergea într-o parte și acum merge în alta.
Iar în Maleahi este o propoziție care mi se pare cea mai blândă din tot capitolul, deși oamenii o citesc de obicei ca pe o mustrare.
Din vremea părinților voștri voi v-ați abătut de la poruncile Mele și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă la Mine, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul oștirilor. Dar voi întrebați: În ce trebuie să ne întoarcem?Maleahi 3:7
În ce trebuie să ne întoarcem.
Este întrebarea unor oameni care nu se știau plecați. Nu fugiseră. Nu se lepădaseră. Slujeau mai departe, aduceau ce trebuia adus, mergeau la casa lui Dumnezeu. Și cu toate acestea El le spune că s-au abătut, iar ei se uită unii la alții și întreabă sincer: unde anume?
Doi metri de covor. Atât era și la ei.
Ai fost chemat înapoi, și chemarea nu a venit după ce te-ai făcut mai bun. Maleahi 3:7 pune întoarcerea Lui imediat după a ta, în aceeași propoziție, fără nicio perioadă de probă la mijloc, iar Duhul Sfânt este Cel care face ca propoziția aceasta să nu rămână veche de două mii cinci sute de ani, ci să te ajungă astăzi, în holul tău, lângă ceainic.
Și ca să nu rămână loc de neînțeles despre cine face primul pas, uită-te la Osea.
Veniți să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâșiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.Osea 6:1
Veniți. Nu duceți-vă. Cel care spune veniți este deja acolo unde te duci.
Ți-a fost dat un drum care are capăt, nu unul care se lungește cu fiecare zi în care nu îl faci. Osea 6:1 numește întoarcerea o venire, nu o urcare, iar Duhul Lui este Cel care te trage, blând, în direcția aceea, în fiecare marți în care treci cu rufele pe lângă scaun.
Mai este ceva, și este pentru ziua în care nu ai nimic de adus.
Chiar acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet. Sfâșiați-vă inimile, nu hainele, și întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate.Ioel 2:12-13
Chiar acum. După tot. După întârziere.
Ai primit chiar acum, nu o zi mai potrivită de peste o lună. Ioel 2:12 începe fix acolo unde te afli, iar Duhul Sfânt este Cel care face din cuvintele acestea o ușă și nu o mustrare.
Acum vreau să numesc lucrul care ține pe loc pe cei mai mulți oameni care sunt aproape.
Nu lenea. Rușinea de a te fi oprit.
Pentru că dacă te-ai fi îndepărtat cu zgomot, ai avea o poveste. Ai avea ceva de mărturisit, un lucru anume, o dată în calendar. Dar tu nu ai nimic de povestit. Ai doar un scaun cu rufe pe el și șase ani, iar asta este mai greu de dus la Dumnezeu decât o cădere, fiindcă nu are formă.
Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?Romani 2:4
Uită-te bine la ce anume duce omul la întoarcere, după Pavel. Nu frica. Nu rușinea. Bunătatea.
Ești tras acasă de bunătate, nu împins de vinovăție. Romani 2:4 spune limpede că bunătatea lui Dumnezeu este cea care duce la pocăință, iar Duhul Sfânt lucrează în felul acesta și nu în altul: El nu te face de rușine ca să te miște din loc.
Ia rufele de pe scaun.
Nu le duce în dulap. Pune-le pe pat, oriunde, pe jos dacă trebuie. Scaunul acela nu are nevoie să fie curățat de rufe. Are nevoie să fie golit de amânare.
Apoi întoarce-te cu trupul spre el. Un sfert de rotație. Atât.
Nu îți cer să simți ceva. Nu îți cer să te rogi frumos, și nu îți cer să recuperezi șase ani într-o dimineață. Nu ai de recuperat șase ani. Distanța dintre tine și Dumnezeu nu s-a mărit cu fiecare zi în care nu te-ai așezat; a rămas exact cât era, doi metri de covor, pentru că El nu S-a mutat.
Ești așteptat acolo, și nu de puțin timp. Maleahi 3:7 spune că El Se întoarce spre om în clipa în care omul se întoarce spre El, iar Duhul Sfânt este Cel care a ținut lumina aprinsă în camera aceea din față în toți anii în care ai trecut pe lângă ea cu brațele pline.
Așază-te.
Declare this over yourself
Nu rostești cuvintele acestea ca să repari cei șase ani. Le rostești pentru că ești în Hristos, iar drumul acesta ți-a fost dat, nu ți-a fost vândut. Autoritatea Lui stă sub ele, nu hotărârea ta de azi dimineață, iar Duhul Sfânt este Cel care duce mai departe ce a promis Dumnezeu în Maleahi 3:7. Ce se schimbă în tine și cât de repede rămâne al Lui, în felul Lui și la vremea Lui, și las rezultatul la El.
- Scaun de lângă fereastră, tu nu mai ești locul unde pun rufele, fiindcă acolo mă așez astăzi. Cuvântul lui Dumnezeu spune că El Se întoarce spre mine în clipa în care mă întorc spre El, așa că fac cei doi metri acum.
- Rușine de a mă fi oprit, tu nu ești povestea mea și nu tu numești distanța aceasta. Bunătatea lui Dumnezeu este cea care mă duce acasă, nu vinovăția, și de ea ascult astăzi. Nu am de recuperat șase ani, am de făcut un sfert de rotație.
- Doamne, Tu ai ținut lumina aprinsă în camera din față în toți anii în care am trecut pe lângă ea cu brațele pline. Mă întorc cu trupul spre Tine astăzi, în Numele lui Isus, și mă așez pe scaunul acela. Nu mai spun că sunt aproape, sunt acasă.
Maleahi 3:7
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
